AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Guvernul examinează măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de creșterea prețului la motorină

•4 min citit•Redactor Sef
Guvernul examinează măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de creșterea prețului la motorină

Autoritățile au inițiat discuții pentru identificarea unor soluții urgente în sprijinul fermierilor din Republica Moldova, afectați de scumpirea motorinei pe fondul crizei internaționale generate de conflictul din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut de ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, înaintea ședinței Guvernului din 4 martie.

LUDMILA CATLABUGA, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare:

„ Noi vedem că este o creștere a costului motorinei și aici vreau să menționez că intrăm în plină campanie de primăvară a lucrărilor agricole. Lichiditățile pe care ar putea să le obțină fermieri în contextul aprovizionării cu combustibil, cu produsele petroliere, este o problemă stringentă și noi o ținem la control. În momentul discuțiilor și cu agricultorii și cu ministerul Finanțelor vom reveni în scurt timp cu mecanisme care pot fi pe termen scurt, dar și pe termen lung în contextul accizelor dar și a restituirii TVA-ului.”

În contextul dependenței totale a Republicii Moldova de importurile de produse petroliere, marți, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au trimis la Guvern o solicitare în care au cerut sprijinul autorităților. Agricultorii au solicitat facilitarea procurării motorinei angro, destinată exclusiv sectorului agricol, dar și reluarea mecanismului de rambursare a accizei la motorină, aplicat în anii precedenți.

ALEXANDRU BĂDĂRĂU, director executiv al Asociației Forța Fermierilor:

,,Intervenția statului pentru a nu face aceeași situație în timpul crizei din Ucraina, când agricultorii erau obligați să cumpere motorina de la pompă cu amănunt. Și nu puteau procura nicăieri, practic, motorina angro. A doua măsură care am solicitat este ca Guvernul să intervină cu rambursarea accizei la motorină așa cum a făcut-o în perioada 2022-2023, însă după aceasta a renunțat, pentru că discutăm despre competitivitatea producătorilor agricoli.”

Autoritățile dau asigurări că monitorizează evoluțiile de pe piețele internaționale și promit intervenții rapide pentru a atenua impactul asupra agricultorilor.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură