AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Guvernul a aprobat principiile de subvenționare în agricultură

•3 min citit•Redactor Sef

Guvernul va sprijini dezvoltarea activităților agricole și în anul 2023, prin acordarea mijloacelor financiare din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. În acest scop, Executivul a aprobat proiectul de lege privind subvenționarea în agricultură și mediul rural.

Autoritățile își propun ca noul document să asigure stimularea competitivității, dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial, gestionarea rațională a resurselor naturale, precum şi asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor rurale.

Proiectul de lege stabilește principiile politicii statului de subvenționare în agricultură și mediul rural; atribuţiile autorităţilor administraţiei publice în domeniul subvenționării în agricultură și mediul rural; formele și condițiile generale de subvenționare; particularitățile procedurii de examinare a cererilor de subvenționare.

Vladimir Bolea, vicepremierul, ministrul Agriculturii: „Prin implementarea acestui proiect ne propunem să modernizăm lanţul agroalimentar în scopul alinierii la cerinţele Uniunii Europene și să facilităm accesul la pieţele de capital pentru fermieri, să implementăm practicile moderne de gestionare resurselor naturale și a tehnologiilor prietenoase mediului, dar și a produselor ecologice. Totodată, suntem deciși să contribuim la creșterea rezilienței fermierilor prin adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor asupra producţiei agricole. Simultan, prin implicarea comunității locale, vom încuraja dezvoltarea echilibrată a teritoriilor din mediul rural și a afacerilor fermierilor micro, mici și mijlocii”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Pentru implementarea proiectului de lege propus, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va elabora următoarele forme de subvenționare: în avans; post-investiție; investiții pe etape; directe și complementare. Acestea vor fi supuse consultărilor publice și propuse spre aprobare Guvernului.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură