AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Grupurile de Acțiune Locală pot solicita subvenții în avans

•3 min citit•Furculiță Viorel
Grupurile de Acțiune Locală pot solicita subvenții în avans

Cinci la sută din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural va fi alocată pentru subvenționarea în avans a proiectelor de dezvoltare locală din cadrul Programului LEADER. O decizie în acest sens se regăsește într-un regulament aprobat în cadrul ședinței cabinetului de miniștri.

Mijloacele financiare vor fi alocate pentru implementarea a două măsuri de sprijin. Mai exact, 20% din valoare subvențiilor vor fi direcționate pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală , iar 80% – pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală în diverse domenii de acțiuni, precum diversificarea economiei rurale, înființarea noi și crearea locurilor de muncă; achiziționarea echipamentelor și utilajelor; construcția sau modernizarea clădirilor de importanță economică, socială, istorică și culturală.

Apelul de depunere a dosarelor pentru GAL-uri va fi efectuat o dată la doi ani, în intervalul lunilor ianuarie-martie, cu excepția anului curent, când solicitanții vor putea depune dosarele în perioada mai-iunie.

Astfel documentul va asigura o politică durabilă a mediului rural și va contribui la dezvoltarea economică a teritoriului GAL-urilor în baza dezvoltării parteneriatelor și a implementării strategiilor de dezvoltare locală; consolidarea capacităților și abilităților reprezentanților sectoarelor public, antreprenorial și civic din zonele rurale, dar și îmbunătățirea condițiilor de viață și bunăstare a populației din mediul rural.

Articole similare

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale
SOCIAL
•3 min citit

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale

Instituțiile sociale din municipiul Chișinău vor putea fi conectate la agentul termic. Primarul general, Ion Ceban, a anunțat că a semnat astăzi dispoziția privind furnizarea căldurii în școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale din capitală. ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: ,, Dragi chișinăuieni, astăzi am semnat o dispoziție de conectare la agentul termic, la […]

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon
SOCIAL
•3 min citit

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 66 și 74 de ani, au ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de sobele de încălzit. Cazurile au fost înregistrate pe 18 octombrie, în două locuințe din satele Dezghingea, raionul Comrat, și Munteni, raionul Cimișlia. Potrivit IGSU, în ambele locuințe nu au […]

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură