AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi unica sărbătoare dedicată Vinului Moldovei

•5 min citit•Redactor Sef
Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi unica sărbătoare dedicată Vinului Moldovei

În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția și inovația se îmbină perfect pentru a celebra un nou capitol pentru industria vitivinicolă a Republicii Moldova. Desfășurat sub umbrela noului brand de țară „Wine of Moldova. Unexpectedly Great” / „Vinul Moldovei. Uimitor de Bun”, evenimentul va prezenta cu mândrie creațiile vinicole ale zeci de producători – de la vinurile consacrate, care le-au adus medalii la competițiile internaționale, la vinuri din noua roadă și noi produse.

Ziua Națională a Vinului: sărbătoare a evoluției și inovației

Cea de-a XXIII-a ediție pune accent pe evoluția continuă a industriei, subliniind implementarea tehnologiilor sustenabile și angajamentul de a produce vinuri de o calitate excepțională, capabile să concureze cu cele mai apreciate din lume. Vinul Moldovei își propune să devină un simbol al excelenței și inovației, aducând în prim-plan cupajul dintre arta tradițională a vinificației și noile tehnologii.

O reconfigurare a experienței de degustare

În acest an, zona destinată gastronomiei va fi amplasată de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, până la strada Maria Cebotari. Această schimbare are scopul de a îmbunătăți experiențele participanților, oferind condiții optime pentru degustările ghidate, desfășurate sub îndrumarea experților în domeniu.

Un record de participanți: 99 de vinificatori

La cea de-a XIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului și-au anunțat prezența un record de 99 de vinificatori. Vizitatorii vor avea oportunitatea unică de a degusta o gamă variată de vinuri, de la mari producători, la mici vinificatori, care produc vinuri de autor

Promovarea consumului responsabil și a educației vinicole

Ziua Națională a Vinului promovează cultura consumului responsabil al vinurilor de calitate. Pentru prima dată in istoria Zilei Naționale a Vinului, oaspeții vor putea degusta vinurile în baza unui „Carnet al Degustătorului”, disponibil în format digital. Carnetul electronic va fi sub forma unui QR cod, care va putea fi utilizat direct de pe ecranul telefonului mobil. Ambele formate vor conține 12 tichete pentru degustări gratuite și reduceri pentru materialele promoționale „Wine of Moldova”. Carnetele vor putea fi achiziționate pe iticket.md sau la cele două Info Point-uri din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Evenimentul va include și sesiuni educative la „Școala Vinului”, despre zonele cu Indicație Geografică Protejată (IGP), susținute de somelieri certificați și experți, care vor oferi publicului o perspectivă aprofundată asupra diversității și complexității Vinului Moldovei.

Evenimente dincolo de Piața Marii Adunări Naționale

Și în acest an, Ziua Națională a Vinului trece granițele Pieței Marii Adunări Naționale (PMAN). Vinăriile din întreaga țară cu facilități turistice vor organiza propriile evenimente dedicate, iar vizitatorii vor avea oportunitatea să descopere peisajele viticole ale Moldovei și să se bucure de ospitalitatea locală.

Tururi ghidate de somelieri în Piața Marii Adunări Naționale

Pentru a oferi o experiență completă, în PMAN vor fi organizate tururi ghidate de somelieri și amicii ai Vinului Moldovei, pe parcursul cărora vizitatorii vor putea afla mai multe despre vinurile expuse. Aceste tururi vor avea loc în baza „Carnetelor Degustătorului” și vor fi disponibile în mai multe limbi, facilitând accesul la informații pentru oaspeții străini.

Mai multe detalii despre Ziua Națională a Vinului vor fi disponibile pe pagina wineday.wineofmoldova și paginile de Facebook Wine of Moldova și Moldova Wine Day.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură