AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Gerul nu prezintă o amenințare pentru grâu

•4 min citit•Redactor Sef

Deși iarna și-a intrat deja în drepturi, iar temperaturile în termometre scad în această perioadă până la -13 -17 grade pe timpul nopții, culturile agricole precum orzul sau grâul nu sunt afectate, spun specialiștii.

Ar fi bine să existe un strat de zăpadă ca să le protejeze, dar chiar și așa riscul pentru ele este minimal.

Boris Boincean, Directorul Executiv al institutului “Selecția” explică și de ce agricultorii nu trebuie să-și facă griji din cauza gerului, scrie agroexpert.md.

“Majoritatea semănăturilor au crescut încă din toamnă, iar toamna noi am avut umiditate. Anul trecut, am semănat în sol uscat. Este pozitiv și faptul că temperaturile nu au scăzut brusc, plantele au reușit să-și stabilească gradul de călire. Grâul poate să reziste până la -17 grade chiar și în lipsă de zăpadă. Nu este cazul să batem alarma, desigur că plantele trebuie verificate”, explică specialistul.

Iar dacă grâul rezistă și până la -17 grade, atunci orzul face față temperaturilor de până la -14 grade.

O perioadă mai grea pentru plante va veni la începutul primăverii, atunci când culturile vor fi foarte sensibile, iar o răcire bruscă a vremii le-ar putea fi fatală.

“Acum, două lucruri sunt importante pentru agricultori – așteptarea și răbdarea. În această perioadă, nu se folosesc îngrășăminte. Dacă ar fi zăpadă, atunci ar exista metode de stabilizare a stratului de omăt, pentru ca să nu fie suflat de vânt. Minus 15 grade nu este o problemă pentru grâu. Deocamdată, producătorii trebuie să stea liniștiți. Dacă ar fi minus 25 de grade, ar fi mai grav și tot nu am putea face nimic, pentru că nu avem posibilități”, mai susține Boris Boincean.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură