AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Forța Fermierilor, indignată de inacțiunile autorităților

•3 min citit•Redactor Sef

Asociația Forța Fermierilor este profund indignată de tergiversarea aprobării proiectului de lege cu privire la rambursarea TVA producătorilor agricoli. Acest act normativ era așteptat de agricultori încă în august, însă Asociația este îngrijorată că el nu va fi adoptat nici până la ziua Agricultorului, care se marchează în a patra duminică a lunii noiembrie.

Astfel, potrivit lor a fost ratată perioada importantă pentru fermieri, când au fost efectuate multe plăți de impozite și contribuții aferente salarizării, care ar fi putut să fie compensate cu TVA, acumulat în debit.

”Inițiativa legislativă respectivă a fost înregistrată pe data de 11 octombrie. În rezultatul discuțiilor productive cu autorii proiectului și consultărilor publice, textul documentului urma să fie îmbunătățit prin amendamentele deputaților. La moment noi nu putem înțelege care este motivul tărăgănării procesului adoptării legii din partea executivului, însă procedura legislativă deja durează peste 40 de zile. Forța Fermierilor reiterează că din cele trei propuneri strategice, înaintate de organizația noastră în vederea depășirii crizei de proporție în sectorul agrar, generată de impactul concomitent a secetei, embargou rusesc, scumpirilor exorbitante la resurse și prețurilor derizorii la materia primă, în prezent NICI UNA nu a fost materializată într-o forma juridică. Deocamdată totul rămâne la nivelul promisiunilor și proiectelor”, au scris reprezentanții Asociației, într-un comunicat de presă.

În acest context, ei cer ca autoritățile abilitate să acționeze responsabil și prompt. Totodată, Forța Fermierilor informează că încep consultări largi cu fermierii din teritoriu în privința stabilirii acțiunilor ulterioare, în cazul în care situația nu se schimbă.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură