AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Forța de muncă în Republica Moldova, în descreștere

•3 min citit•Redactor Sef
Forța de muncă în Republica Moldova, în descreștere

Forța de muncă a Moldovei în 2020, care include populația ocupată plus șomerii, a constituit circa 867.000 de persoane, fiind în descreștere cu 5,7% față de 2019, arată datele unei anchete realizate de Biroul Național de Statistică.

În cadrul forței de muncă, ponderea bărbaților a constituit 52,4%, cea a femeilor – 47,6%, iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare ca ponderea din mediul urban, 54,4% și, respectiv, 45,6%.

Ce ține de rata de participare la forța de muncă a populaţiei de 15 ani și peste, aceasta a constituit 40,3%, fiind, la fel, în scădere față de anul precedent. Acest indicator a atins valori mai înalte doar în rândul populației masculine – 45,1%, în comparație cu cea feminină – 36,1%.

Din distribuția persoanelor ocupate pe activități economice, cele mai multe au activat în sectorul agricol, peste 175.000, iar în repartizarea după forme de proprietate, 70,2% a activat în sectorul privat și 29,8% – în sectorul public.

În 2020, numărul șomerilor, estimat conform definiției Biroului Internațional al Muncii, a fost de 33.100, fiind în descreștere față de nivelul lui 2019.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură