Orașul Soroca a găzduit cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Național al Mărului, care a adunat producători din toate regiunile țării. Aceștia au prezentat roadele toamnei – mere dulci și parfumate, care au atras imediat atenția vizitatorilor.
Cele mai apreciate au fost soiurile cultivate pe pământ local: Gala, Golden Delicious și Codru, care au cucerit prin gustul intens, aroma inconfundabilă și textura crocantă, ideale pentru plăcinte, compoturi sau pentru o gustare sănătoasă. Evenimentul a oferit vizitatorilor ocazia să descopere tradițiile locale și să se bucure de produsele autohtone. Mărul moldovenesc a rămas un simbol al toamnei bogate și al muncii harnice a producătorilor din întreaga țară.
Producătorii de mere au adus la festival cele mai bune roade din livezile lor, chiar dacă anul acesta recolta nu a fost foarte bogată. Tot la festival au fost prezenți și producători de miere de albine, diverse bunătăți și alte produse tradiționale, fiind un moment potrivit pentru a-și prezenta produsele autohtone.
,, Anul acestă, mai nou avem cadouri speciale care cuprinde tot complexul de albine, atât polen cât și toate trei tipuri de miere, lumânări decorative extraordinare, ceea ce nu am avut în ceilalți ani.”
,, Ziua Mărului este un eveniment foarte frumos ce se organizează anual în Soroca. Aici producătorii autohtoni pot să îți prezinte produsele sale. Particip anual din 2019 până în prezent.”
,, Avem o gamă largă de produse, iar la sărbătoare am venit cu măr în ciocolată, măr în ciocolată alba, măr în ciocolată neagră. Am venit să e prezentăm aici la Festivalul Mărului din anul acestă.”
Unii vizitatori au venit pentru prima dată la festival, iar alții sunt prezenți în fiecare an, bucurându-se de atmosfera plăcută și de produsele locale.
,, Îmi pare foarte bine, este o sărbătoare foarte frumoasă, aici lumea se întâlnește, iar astăzi avem noroc și de vream de afară. Prima dată am ocazia să fiu aici, am venit la cineva în vizită aici la Soroca, și iată am ajuns și la acest Festival.”
,, Primele impresii sunt pozitive despre organizarea evenimentului. Noi venim în fiecare an, activăm și locuim aici de mult timp, astfel pentru noi este ceva obișnuit.
,, Este foarte frumos organizat, este multă lume, chiar și din zona de sud al țării au venit astăzi la Festival. De mai bine de trei ani sunt presant la această sărbătoare.”
De 14 ani, evenimentul este organizat de Consiliul Raional Soroca, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie. Festivalul a devenit o tradiție îndrăgită, care adună la un loc producători, meșteșugari și vizitatori din întreaga țară, oferind o adevărată sărbătoare a toamnei și a roadelor pământului.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]
O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]
Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]