AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii suspendă protestele până pe 1 august

•3 min citit•Redactor Sef
Fermierii suspendă protestele până pe 1 august

Fermierii suspendă protestul până în august. În cadrul întâlnirii pe care a avut-o în această seară cu fermierii, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea le-a promis fermierilor că autoritățile vor face câțiva pași pentru a le veni în întâmpinare, dar nu a acceptat toate revendicările protestatarilor.

Din cele 700 de milioane de lei pe care le cereau fermierii pentru acoperirea pierderilor suportate, Vladimir Bolea susține că au fost identificate doar 200 de milioane de lei,, care în mare parte vor fi repartizați doar pentru agricultorii mici și micro. Banii vor fi repartizați conform unui regulament. Subvențiile vor fi achitate nu în bază de factură, ci în bază de hectare. Motorină – 4000 de tone, care vor fi oferite în baza unui regulament care va avea la bază actele de secetă din 2022.”, a spus Vladimir Bolea.

Cu toate acestea, fermierii au pus un ultimatum față de minister. Ei solicită compensații de 3 mii de lei per hectar, dar nu o mie cât vor primi din partea Guvernului.

Alexandr Slusari de la Forța Fermierilor a precizat că dacă autoritățile nu vor rezolva crizele agricole, protestele vor continua și vor fi mai masive după 1 august.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură