AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Fermierii români, îngrijorați de posibila explozie a prețurilor la îngrășăminte din iulie 2025

•3 min citit•Redactor Sef

Fermierii români trag un semnal de alarmă în contextul propunerii Comisiei Europene de a impune taxe suplimentare pentru îngrășămintele cu azot importate din Rusia și Belarus, începând cu 1 iulie 2025. Aceștia avertizează că această măsură ar putea duce la o explozie a prețurilor, cu impact grav asupra costurilor de producție și competitivității agriculturii europene, transmite revista-ferma.ro.

Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC) au transmis o scrisoare oficială europarlamentarilor români, solicitând o poziție clară și măsuri de sprijin pentru fermieri. Potrivit documentului, se prevede o taxă suplimentară care ar crește treptat, de la 40-45 de euro pe tonă, ajungând până la 430 de euro pe tonă în 2028. Aceasta ar însemna o creștere de până la 100 la sută în echivalent ad valorem.

Fermierii susțin că nu există un studiu de impact privind efectele acestor taxe asupra securității alimentare și asupra pieței de îngrășăminte. Ei avertizează că suprataxarea va reduce drastic consumul de fertilizanți, ceea ce ar duce la scăderea producției agricole și, implicit, a veniturilor fermierilor.

În scrisoarea adresată europarlamentarilor, AAC subliniază importanța unei analize riguroase a efectelor acestor taxe, solicitând transparență și sprijin concret pentru fermieri.

„Este esențial ca deciziile luate să țină cont de realitățile din teren și să protejeze interesele fermierilor și ale consumatorilor europeni”, se arată în document.

Decizia finală privind aplicarea acestor taxe suplimentare va fi luată la nivelul Parlamentului European, iar fermierii speră că vocea lor va fi auzită înainte de implementarea acestor măsuri care ar putea afecta grav sectorul agricol din întreaga Uniune Europeană.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură