AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii pot depune cererile pentru compensarea accizei la motorină

•3 min citit•Alexandru Leahu

S-a dat startul pentru depunerea cererilor de solicitare a compensației parțiale a accizei la motorină.

Astfel, producătorii agricoli pot depune pachetul de documente pe întreaga perioadă a anului 2022, dar nu mai mult de un dosar pentru un semestru, conform perioadei: primul semestru va fi până la 30 iunie, iar al doilea semestru de la 1 iulie până la 15 noiembrie.

Conform Regulamentului aprobat de autorități, pentru a fi eligibili compensării, una din condițiile obligatorii este ca motorina să fie utilizată pentru efectuarea lucrărilor în exploatațiile agricole și să fie achiziționată începând cu data de 29 aprilie curent.

Totodată, accizele la motorină se compensează în mărime de 30 la sută din cota stabilită pentru anul 2022 or aproape 900 lei per tonă.

Regulamentul și actele necesare pentru depunerea cererii de acordare a ajutorului financiar le găsiți pe site-ul, Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în compartimentul „Compensații – motorină – 2022”.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură