AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii nu renunță la proteste. Vor manifesta în raioane

•3 min citit•Redactor Sef

Le-a crăpat răbdarea. Așa cum au anunțat anterior, Asociația Fermierilor din Moldova au reamintit că, marți, de la ora 10:00, membrii organizației vor desfășura protest local de avertizare cu tehnică agricolă în mai multe raioane ale țării.

Acțiunea vine și în contextul în care aceștia au cerut sprijinul Guvernului și Parlamentului, dar solicitările lor au rămas fără răspuns.

Totul se întâmplă, în principal, pe fundalul pasivității autorităților și a lipsei de dialog, spun agricultorii.

Alexandru Slusari, director executiv, Asociația „Forța Fermierilor: „Locul agriculturii este la masa de negocieri, nu în anticameră, nu în „pridbannic”. Protestul care este anunțat pentru 21 iunie este un eveniment economic. Și orice încercare de la orice partid să se infiltreze, să vină cu provocări, să folosească în scopuri meschine, va fi curmată de către agricultori”.

Nu doar că măsurile cerute nu au fost adoptate, dar în ultima săptămână, situația fermierilor din țară s-a înrăutățit și mai tare.

„Piața motorinei angro practic nu mai există în Moldova. Prețul la diesel se apropie de 33 lei per litru, iar fertilizanții s-au scumpit până la 24.000 lei per tonă. Totodată, mulți agricultori sunt blocați cu stocuri de producția agricolă în situația interzicerii exportului de grâu și unei piețe stagnate în urma acțiunilor unui grup îngust de operatori, care importă masiv cereale și floarea soarelui din Ucraina”, se mai arată în comunicatul Asociației.

Evenimentul poartă un caracter economic și orice tentativă de alipire a forțelor politice la acest protest va fi imediat curmată, au mai adăugat agricultorii, care, au mai anunțat că, așteaptă ca autoritățile să vină la protest în teritoriu pentru a discuta cu producătorii agricoli.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură