AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii nu renunță la proteste. Aceștia sunt nemulțumiți de soluțiile propuse de autorități

•3 min citit•Redactor Sef

Fermierii continuă să se pregătească de protest, care a fost anunțat pentru 22 noiembrie. Potrivit lor, soluția propusă de autorități privind crearea unui grup de lucru, care va examina dosarele agricultorilor aflați în dificultate, este o măsură întârziată și nu va ameliora imediat situația din sector. De asemenea, ei menționează că instituțiile responsabile nu au anunțat nimic despre compensații din Fondul de Dezvoltare a Agriculturii pentru anul 2024.

În același timp, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au anunțat că, astăzi, vor mai avea o încercare de a prezenta autorităților proiectul Deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, unde au comasat revendicările și propunerile guvernamentale.

„Repetăm încă o dată că toate cerințele noastre pot fi realizate fără cheltuieli suplimentare bugetare, iar pentru guvernare a venit momentul adevărului, când trebuie să aleagă definitiv dacă susține fermierii adevărați din zonele rurale sau rămâne cu holdinguri transnaționale și sunt de acord ca Moldova să fie transformată în moșia acestora.”, se menționează într-un comunicat al Asociației „Forța Fermierilor”.

Amintim că, vineri, 17 noiembrie, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în urma unei ședințe cu fermierii, a anunțat despre crearea unui grup de lucru care va stabili modalitatea și valoarea sprijinului acordat pentru agricultorii care riscă să falimenteze. Din structură vor face parte reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și Ministerului Finanțelor. De asemenea, în grup vor fi incluși și reprezentanții fermierilor.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură