AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii încă așteaptă soluții de la autorități

•5 min citit•Redactor Sef

Agricultorii au ieșit și astăzi în PMAN, pentru a vocifera, parțial, deciziile care au fost luate și planul de acțiuni pe care urmează să-l întreprindă, având în vedere că discuțiile cu autoritățile, inclusiv cu șefa statului, nu au adus rezultatele așteptate.

Totodată, aceștia sunt nemulțumiți de atitudinea autorităților, cerând, astfel, rezolvarea problemelor cât mai curând posibil. În caz contrar, spun ei, vor recurge la planul B.

Ion Plămădeală, agricultor:”Ni s-a spus că, Republica Moldova va fi inclusă în lista celor cinci state, ca al șaselea stat, care sunt achitate în urma războiului din Ucraina. Este un pas, dar este un mic pas. Noi am propus o soluție foarte operativă și foarte limpede. Să fie alocate aceste 700 ml pentru agricultori, astăzi, direct, acum și necondiționat. Astăzi, avem întâlnire cu Banca Națională, cu câțiva colegi de-ai noștri, cu prim-ministrul, Ministrul Agriculturii, pentru a întreprinde niște măsuri din partea Băncii Naționale, pentru micșorarea dobânzilor, pentru nepenalizarea achitării la timp a creditelor. Doamna președintă era la curent cu rezultatele care au fost la Bruxelles. Doamna președintă a spus că astăzi poate să intervină adăugător, prin relațiile cu structurile europene, pentru a concretiza sau a urgenta soluționarea problemelor respective.

Adunați în fața Parlamentului, agricultorii, împreună cu Igor Grosu, președintele Parlamentului, au discutat despre problemele reale cu care se confruntă domeniul agricol. Acesta a fost interogat de mulțimea adunată, în special de Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”.

Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor:”Noi ieri am luat o zi specială de negocieri, nu s-a primit negocierea cu șeful parlamentului și președintele partidului de guvernare. Din luna august, 2022, noi batem alarma că situația se înrăutățește. Am avut zeci de întâlniri cu ministrul, am spus atunci să facă ceva căci e secetă, făceți ceva căci creditele sunt scumpe, făceți ceva că prețurile cresc, motorina crește, se prăbușește prețul la materia primă, noi mergem spre catastrofă. Înțelegem că e greu, că este criză, dar adresați-vă către UE după fonduri. Zece luni au trecut. În aceste zece luni situația s-a escaladat. Acum agricultorii nu au cu ce prelucra terenurile agricole. Nu au motorină pentru recoltare, chiar de vor găsi, nu știu ce o să facă până în toamnă.”

Igor Grosu, președintele Parlamentului:”Până se rezolvă problema cu fondurile acestea care sper și eu să se rezolve foarte mult să putem primi de la UE, rugămintea este să vă așezați cu guvernul, o să deleghez și eu pe cineva de la mine, de așezat și de elaborat mecanismul, pentru a grăbi procesul.”

Printre dorințele agricultorilor se numără și cea ca autoritățile să plătească restanţele la subvențiile de anul trecut și, de asemenea, să modifice legea privind rambursarea Taxei pe Valoarea Adaugată.

Reamintim că acţiunea de protest este organizată de asociaţia „Forţa Fermierilor”, una dintre cele mai noi organizaţii din domeniul agricol din Republica Moldova.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură