AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Fermierii ies la proteste! Ministra Agriculturii anunță soluții „pentru a evita falimente în lanț”

•6 min citit•Redactor Sef
Fermierii ies la proteste! Ministra Agriculturii anunță soluții „pentru a evita falimente în lanț”

Zeci de agricultori din sudul țării au protestat astăzi în fața clădirii Guvernului, nemulțumiți de lipsa de sprijin în fața secetei din acest an. Fermierii solicită aplicarea unui moratoriu la executările silite, rambursarea TVA și accizei la motorină, precum și plata subvențiilor agricole direct pe hectar. Președintele Asociației „Forța Fermierilor” avertizează că, dacă autoritățile refuză dialogul, agricultorii vor protesta cu tractoarele prin țară.

ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul Asociației ,,Forța Fermierilor”:

,, Ca în fiecare an, organizăm adunările și consultările în teritoriu cu organizațiile noastre teritoriale și cu toți fermierii, și am început anume cu zona de sud, care este cea mai afectată. Dumneavoastră cunoașteți foarte bine situația, deoarece ați fost, majoritatea dintre voi, în acele două raioane, în acest an, care au suferit de secetă: Ștefan Vodă și Căușeni. La care a fost cel puțin o promisiune sau două, nu știu exact care au fost ele, dar au fost verbale, însă ați văzut și dumneavoastră că nu s-a luat absolut nici o măsură în susținerea acelor fermieri afectați de secetă.”

Deși fermierii și reprezentanții Asociației ,,Forța Fermierilor” au încercat să stabilească numeroase întâlniri pentru a obține măsuri reale de sprijin, autoritățile par să le răspundă doar prin ignorare.

ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul Asociației ,,Forța Fermierilor” :

,,Conlucrarea noastră cu Ministerul Agriculturii este foarte anevoioasă. Atunci când se întâmplă ca noi să ne întâlnim cu doamna ministră și avem una-două întâlniri, rămâne apoi o perioadă în care doamna ministră nu răspunde la apeluri sau anulează întâlnirile, așa cum s-a întâmplat luni, în această după-amiază. Respectiv, noi rămânem în ceață și nu înțelegem. Au trecut 40 de zile în care nu avem nicio acțiune concretă finalizată. Sunt doar discuții, dar vrem acțiuni concrete finalizate.”

Datoriile statului față de fermieri par să fie mult mai mari decât sumele oficiale cunoscute, ceea ce face și mai acută lipsa unor acțiuni concrete de susținere a celor afectați de secetă.

ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul Asociației ,,Forța Fermierilor”:

,, Deși, la moment, valoarea acestei datorii, calculată doar în baza cererilor depuse de agricultori pe anul 2024, depășește 1,3 miliarde de lei, așa cum a spus și doamna ministră. Eu nu am înțeles de ce dumneaei a spus că se bucură că statul datorează așa sumă mare agricultorilor.

Fermierii notează faptul că autoritățile fac prea puțin sau nimic, ceea ce agravează și mai mult situația lor.

ION PLĂMĂDEALĂ, fermier, raionul Leova:

,,Cum putem s-o apreciem? Foarte slab, foarte urât. Ca să nu spunem altfel. O indiferență se observă față de problemele cu care se confruntă agricultorii. De ce spun „o indiferență”? Fiindcă noi avem mulți agricultori care se află într-o situație gravă. Da, eu nu exclud că, poate, în unele cazuri sunt niște lacune din partea agricultorilor, dar ăștia sunt oamenii care muncesc, iar statul ar avea o misiune specială. Să-i susțină pe cei care vor să facă ceva.”

De asemenea, ei spun că un motiv care i-a afectat a fost clima nefavorabilă, care a dus la secetă și la roade puține.

ALEXANDRU, fermier, raionul Cahul:

,, În 2020, am avut un an secetos, în 2021 am avut un an bunișor, iar restul, după 2022 încoace, toți anii i-am avut cu lipsă de precipitații. Acum, care e problema la noi, la sud. Vin băncile și la mulți agricultori le iau tehnica, îi execută din cauza datoriilor pe care le au la bănci. Eu vreau ca lumea să înțeleagă că datoriile astea nu s-au făcut din cauza că nu suntem specialiști în domeniu. Pur și simplu ne-au afectat natura, lipsa de precipitații, lipsa de roadă, prețurile înalte la motorină, erbicide, la material semincer. Totul a crescut la preț.”

Pe lângă efectele secetei și ale înghețurilor, fermierii se confruntă și cu presiunea băncilor, care le agravează situația financiară și mai mult

VADIM CIOBANU, fermier, raionul Rezina:

,,Nu ajung finanțele, la urma urmei. Statul, la moment, are foarte multe datorii către fermieri. Se cunoaște deja că, din cauza TVA-ului flotant, pentru că nu este stabil, sunt mereu 12–13 miliarde pe care le datorează statul. La moment, subvențiile post investiționale, cum a remarcat și doamna ministru, sunt în jur de 1.300 de mii datorii. “

Agricultorii au semnalat și faptul că importurile prevalează pe rafturile magazinelor, în timp ce producția autohtonă este total disprețuită

DINA CARPINSCHI, activist civic:

,,Pe mine mă afectează criza din agricultură nu numai primul an. Pe mine de mult mă afectează criza în agricultură și pe mine mă doare sufletul, ca cetățean al țării să cumpăr roșii sau alte produse străine și să văd kilometri de producție străină pe rafturile magazinelor noastre, iar a noastră undeva într-un colț, strânsă, intimidată.”

Pe de altă parte, ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a declarat că așteaptă să vorbească cu protestatarii și că deja se lucrează asupra unor solicitări ale agricultorilor.

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali
ȘTIRI
•3 min citit

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali

Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură