AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Din septembrie nu și-au mai primit salariile…

•4 min citit•Redactor Sef

Cântă în ciuda greutăților din ultimele luni, de când sunt nevoiți să supraviețuiască fără salarii. Cei aproape 70 de profesori de la Colegiul de muzică și pedagogie din Bălți nu au fost remunerați deja de aproape trei luni. Dascălii se plâng că au intrat în datorii din cauza că trebuie să-și întrețină familiile și să-și achite creditele bancare.

Ghenadie Cebotaruș, profesor: „Noi ne facem munca, în pofida greutăților, pentru că studenții, copiii, nu sunt vinovați că ministerul nu alocă bani. Încercăm să supraviețuim. Împrumutăm, care are posibilitatea.”

Marcela Șchiopu, profesoară: „Nu primim bani din luna septembrie și nu știm din ce cauză. Avem credite. Deja de două luni împrumut bani pentru a achita creditul. Niciodată nu am avut așa ceva la colegiu.”

Profesorii spun că este pentru prima dată când salariile întârzie atât de mult.

„Suntem tineri, cu copii mici pe care trebuie să îi întreținem, să achităm școala, grădinița și așa mai departe. Nu știm cine e de vină, cine răspunde de asta”.

Tatiana Volcova, profesoară: „Achitarea apartamentelor. Cineva poate are probleme de sănătate, cineva are copii, cineva are credite pe care nimeni nu le amână.”

Administrația colegiului a declarat la telefon că Ministerul Educației a alocat deja bani pentru achitarea salariilor profesorilor. Angajații își vor putea ridica banii abia la mijlocul lunii decembrie.

Vadim Vlas, director, Colegiul de Muzică și Pedagogie, mun. Bălți: „Se întâmplă din cauza finanțării. Adică, am fost finanțați până în luna septembrie. Deja am semnat un contract și așteptăm salariul pentru trei luni. Procedura durează trei săptămâni. Adică, contractul este deja semnat cu Ministerul Educației. A rămas procedura de finanțare a Ministerului Finanțelor.”

Eugenia Vasilachi, președintele sindicatului: „Am avut transferuri doar până în luna septembrie. Așteptăm din septembrie. Acum, de parcă au transferat 2,5 milioane de lei, dar salariul va fi după data de 15 decembrie.”

Între timp, studenții și-au primit bursele.

Eugenia Vasilachi, președintele sindicatului: „Personalul auxiliar al instituției au primit salariile pentru septembrie și octombrie, elevii și-au primit bursele pentru două luni. Profesorii nu au primit nimic, nici pentru luna septembrie”.

Reprezentanții Secției Financiar Administrative a Ministerului Educației, ne-au declarat că profesorii colegiului din Bălți sunt finanțați altfel din cauza numărului mic de studenți în instituție și că luna viitoare, dascălii își vor ridica salariile.

În prezent, la Colegiul de muzică și pedagogie din Bălți învață 140 de studenți.

sursa: NordNews.md

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură