AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Din șapte s-au făcut opt. A apărut un nou candidat la șefia Agenției Moldsilva

•5 min citit•Cucoș Olivia
Din șapte s-au făcut opt. A apărut un nou candidat la șefia Agenției Moldsilva

La câteva zile după ce Ministerul Mediului a publicat lista candidaților pentru fotoliul de șef al Agenției Moldsilva, aceasta a fost suplinită cu încă o persoană. Deși informația a fost actualizată pe site-ul Ministerului, niciun reprezentant al instituției nu a anunțat public despre apariția unui nou candidat. În același timp, unul dintre contracandidați, Igor Fediuș, a publicat un mesaj pe care l-a primit anonim și în care se spune că Petru Cuza, cel de-al optulea candidat, ar fi fost introdus cu susținerea ministrei Cantaragiu, informație negată de reprezentanții Ministerului, care spun că a fost o eroare tehnică, ecopresa.md.

Potrivit Ecaterinei Grigorean, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Mediului, Petru Cuza și-a depus candidatura pentru concursul de director al Agenției Moldsilva la 13 octombrie, cu o zi înainte de încheierea perioadei de primire a dosarelor. Acesta nu s-a regăsit în prima lista publicată pe site-ul Ministerului din cauza unei erori tehnice și umane. Totodată, Grigorean a precizat și că acuzațiile lansate în spațiul public în legătură cu candidatura lui Petru Cuza sunt nefondate.

Cine este Petru Cuza

Potrivit infromațiilor disponibile Petru Cuza este absolvent al Institutului Silvotehnic din Voronej, Facultatea de Silvicultură și a lucrat în domeniu mai mulți ani. Mai exact, activitatea profesională și-o începe ca inginer pentru culturi forestiere la Întreprinderea Silvică Ungheni (1984 -1990).

Din 1993 a activat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Ecologie, Laboratorul Ecologie Silvică, unde devine colaborator ştiinţific superior (1995-1997), fiind apoi avansat în postul de director adjunct la Rezervaţia Ştiinţifică ,,Plaiul Fagului” (1999-2007).

Din 2007 până în 2012 a fost conferenţiar universitar la Catedra de ecologie, botanică şi silvicultură. Ulterior din informațiile disponibile acesta a deținut funcția de director al Institutului de Ecologie și Geografie din martie 2012 până cel puțin în 2015.

În același an, acesta a prezentat la Autoritatea Națională pentru Integritate ultima declarației de avere. Potrivit acesteia, în anul 2015, Cuza a avut venituri sub formă de salariu de peste 167 de mii de lei din funcția de director al Institutului de Ecologice și Geografie, alte 90 de mii din activitatea didactică la Universitatea de Stat și puțin peste nouă mii de lei de la Universitatea Academiei de Științe.

Potrivit aceleiași declarații, în 2015 Cuza deținea un apartament de 32 de metri pătrați, obținut în 2008. Valoarea cadastrală a acestuia era de 200 mii de lei. Alte bunuri sau terenuri acesta nu a indicat la acea perioadă.

Citește și: DOC/ Șapte candidați aspiră la fotoliul de director al Agenției „Moldsilva”. Cine sunt aceștia

Conform informațiilor Ministerului Mediului, proba scrisă a concursului pentru funcția de director al Agenției Moldsilva va avea loc la data de 25 octombrie curent. În cursă mai sunt alți șapte candidați: Caisîn Valeriu; Cebotarenco Ion; Covali Victoria; Fediuș Igor; Grati Vladislav; Munteanu Nicolae și Stîngaci Vadim. Informații suplimentare despre aceștia citiți AICI.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură