AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Deputat: „Prețul la ulei n-ar trebui să fie mai mare de 35 de lei”

•3 min citit•Alexandru Leahu

În prezent, potrivit unor calcule, prețul la uleiul vegetal nu ar trebui să depășească 35 de lei litrul. Asta în contextul în care în ultima perioadă costurile pentru acesta s-au majorat brusc, deși semințele de floarea-soarelui s-au ieftinit.

Despre aceasta a declarat Deputatul Radu Marian, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune PROTV Chișinău.

Radu Marian, deputat: „Noi susținem business-ul, dar, în același timp, trebuie să fie foarte clar că noi controlăm și o să pedepsim dur acolo unde se abuzează. De exemplu, a fost această chestie cu uleiul. Noi credem că a fost un abuz din partea acestei companii care are un profit record, are producție. Acum înțelegem că ei au dat înapoi și au redus prețul. După calculele noastre, prețul la acest produs nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei, așa că noi o să urmărim”

Anterior, o sticlă de ulei era la preț de 36-39 de lei. După care, brusc a fost majorat la 48-50.

Comisia pentru Situații Excepționale a decis că, în perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, iar prețul de comercializare a acestora va fi reglementat.

Articole similare

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada de 16-18 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 9 bani. Dolarul american 17 lei și 92 de bani, cu 4 bani mai puțin. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul românesc 3 lei și 76 […]

Carburanții se scumpesc
ECONOMIE
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 15 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 95 de bani, cu 5 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 2 […]

Curs valutar: 14 Octombrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 14 Octombrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru data de 14 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 10 bani, cu 4 bani mai mult. Dolarul american 17 lei și 98 de bani, cu 8 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură