AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

De la elevi de liceu – la antreprenori de succes. La doar 19 ani au înființat o afacere eco friendly

•4 min citit•Redactor Sef
De la elevi de liceu – la antreprenori de succes. La doar 19 ani au înființat o afacere eco friendly

Au pus pe roate o afacere eco friendly. Aceasta este povestea fondatorilor unui start-up din Republica Moldova, care la doar 19 ani, au lansat o afacere de închiriere a bicicletelor pentru curierii care livrează mâncare. Aceasta a fost ideea care i-a adus la Gala „Moldova Eco Energetică 2023” și i-a făcut câștigătorii competiției „GCIP Moldova 2023”, la categoria „Transport Ecologic”.

DANIEL TROHIN, co-fondatorul unui start-up: „Oferim în chirie biciclete electrice curierilor care livrează mâncare. Facem asta din august, anul trecut. La început când am participat, am trecut prin extrem de multe sesiuni de mentorat, de instruire ca în final să avem pregătite fișierele și aici deja am ajuns astăzi.”

Unul dintre fondatorii afacerii, Daniel Trofim, recunoaște că până a ajunge la cele dorite și de a obține finanțare de 10.000 de dolari, în cadrul concursul, au fost mai multe luni de instruiri și pregătiri intense și uneori chiar dificile.

DANIEL TROHIN, co-fondatorul unui start-up: ”Sesiunile de mentorat au fost intense. La fel și fișele pe care am fost nevoiți să le completăm. Erau fișe care trebuiau să fie completate cu o limită destul de mare de caractere. În timpul completării acestor fișe ne-am dat seama de multe aspecte pe care înainte nu le-am explorat. Concursul a fost extrem de valoros.”

În același timp, un aspect important pe care s-au bazat tinerii antreprenori în lansarea afacerii a fost și dorința de a proteja mediul înconjurător.

DANIEL TROHIN, co-fondatorul unui start-up: „La ziua de astăzi impactul este mic, deoarece avem doar șase biciclete electrice, însă planificăm în următorii 1-2 ani să ajungem până chiar și la 30. Aceste biciclete chiar voi înlocui mașinile care livrează mâncarea, care la moment sunt extrem de ineficiente și blochează traficul. Mai mult, vom reduce și emisiile de CO2 până la o mie de tone pe an.”

Bicicletele electrice sunt disponibile pentru închiriere pe termen scurt sau lung, iar soluția tinerilor antreprenori a fost implementată cu succes deja nu doar în Moldova, dar și în România. Cu șase biciclete în Chișinău și 18 în București, planurile antreprenorilor de dezvoltarea a afacerii se extind și către Europa de Est.

Articole similare

Compensațiile la căldură: cererile vor putea fi depuse din 2 noiembrie. Guvernul vrea cel puțin 620 de mii de beneficiari
SOCIAL
•3 min citit

Compensațiile la căldură: cererile vor putea fi depuse din 2 noiembrie. Guvernul vrea cel puțin 620 de mii de beneficiari

Autoritățile vor anunța la sfârșitul lunii octombrie cine va putea beneficia de compensații la căldură și ce sume vor primi gospodăriile. Cererile vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie, iar Guvernul își propune să mențină numărul beneficiarilor la cel puțin 620 de mii de gospodării, ca în sezonul trecut. Detaliile despre valoarea minimă și […]

Prețurile medicamentelor fără rețetă vor fi plafonate
SOCIAL
•3 min citit

Prețurile medicamentelor fără rețetă vor fi plafonate

Ministerul Sănătății analizează posibilitatea plafonării prețurilor la medicamentele fără prescripție medicală, după un model similar celui aplicat medicamentelor eliberate pe bază de rețetă. Măsura nu se va aplica suplimentelor alimentare, ale căror prețuri nu pot fi plafonate în același mod. ALEXANDRU GASNAȘ ministrul Sănătății „Noi ne propunem, pentru medicamentele OTC fără prescripție care sunt în […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură