AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

De la amendă la închisoare, pentru braconajul cinegetic!

•4 min citit•Furculiță Viorel

Combaterea braconajului cinegetic în Republica Moldova, este un subiect tot mai discutat în societate. Deși, inspectorii de mediu efectuează zilnic controale de combatere a acestei ilegalități, se pare că răufăcătorii sunt greu de oprit.

Astfel, pentru a opri acest fenomen, vor fi făcute modificări la codul penal. Iar cei care vor fi tentați să braconeze, riscă condamnări la închisoare.

Declarațiile au fost făcute de către șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, în cadrul emisiunii Actualitatea La Raport, de la AGRO TV Moldova.

Ion Bulmaga, șef – Inspectoratul pentru Protecția Mediului: „Lupta cu braconajul cinegetic este foarte simplă. Modificarea articolului 233 din codul penal, să nu fie până la trei ani privațiune de libertate, dar începând de la trei ani și să avem condamnări reale. Nu cu suspendare, amendă, ore în folosul comunității, dar să avem condamnări cu privațiune de libertate. Eu sunt sigur că în 2023, vom avea condamnări pentru braconajul cinegetic. Spun ferm acest lucru, reieșind din discuțiile pe care le port cu Procuratura Generală. Niciodată protecția mediului nu a avut atâta atenție din partea autorităților de forță, cum este acum.”

Totodată, în cadrul emisiunii au fost prezentate și numărul proceselor verbale întocmite de către inspectorii de mediu, în cazul tăierilor ilicite de arbori pe perioada ultimilor doi ani..

Ion Bulmaga, șef – Inspectoratul pentru Protecția Mediului: „În 2022, inspectorii de mediu au aplicat 1291 de procese verbale cu privire la contravenție, față de 851 de procese verbale aplicate în 2021. În anul 2021, au fost aplicate amenzi de peste un milion cinci sute de mii de lei. Iar în 2022, amenzile pentru tăieri ilicite și transportarea masei lemnoase fără acte de proveniență, a constituit aproximativ trei milioane opt sute de mii de lei. Volumul estimativ al masei lemnoase tăiată și colectată ilicit din fondul forestier în 2021, a fost de aproximativ o mie șapte sute de metri cubi. Iar în 2022, de aproximativ trei mii șase sute de metri cubi, deci dublu.”

Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește cetățenilor, conform legislației în vigoare, defrișările ilegale se sancționează cu amendă de până la 5000 de lei pentru persoane fizice.

Dacă responsabilă de acțiuni se face o persoană juridică, aceasta va plăti până la 25.000 de lei amendă.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură