AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

De ce inflația scade, dar noi nu simțim scăderea dată? Răspunsul expertului

•4 min citit•Redactor Sef

Conform unui studiu realizat de către expertul în economie, Veaceslav Ioniță, în ultimele luni, în Moldova se înregistrează o scădere a ratei inflației. În octombrie 2022 inflația anuală a ajuns la 34,6 la sută, cea mai mare din ultimii 23 ani. În iulie 2023 a coborât până la 10,7 la sută, iar în toamnă vom ajunge la o inflație mai mică de 10 la sută, prognozează expertul.

Pentru a aduce claritate în ceea ce privește recenta scădere a inflației în Moldova, este esențial să înțelegem două aspecte fundamentale, explică Ioniță.

În primul rând, scăderea inflației nu se traduce direct prin scăderea prețurilor. Inflația este un indicator care reflectă creșterea prețurilor. De exemplu, dacă în anul precedent inflația a fost de 34 la sută, aceasta înseamnă că prețurile au crescut cu 34 la sută. În prezent, inflația a scăzut la 10,7 la sută, ceea ce înseamnă că prețurile au crescut doar cu 10,7 la sută. Deși este cu trei ori mai mică decât în anul anterior, prețurile totuși au înregistrat o creștere. Prin urmare, o inflație mai mică indică doar o creștere mai lentă a prețurilor, dar nu implica scăderea acestora.

Cu toate acestea, în lunile de vară, s-a înregistrat fenomenul invers, cunoscut sub numele de deflație, adică scăderea prețurilor. În luna iunie, prețurile la produsele alimentare au scăzut cu 0,2%, iar în iulie cu 1,2%.

Răspunsul la întrebarea ,,De ce oamenii nu simt reducerea prețurilor, chiar dacă aceasta are loc?” necesită o privire retrospectivă asupra istoriei, mai adaugă Veaceslav Ioniță.

,,În anul 2020, Moldova a înregistrat cel mai scăzut nivel al inflației din istoria sa, de doar 0,39%. Așa inflației mică nu a fost nici pe vremea URSS, cel puțin în ultimii 15 ani de existență a URSS. Ferm putem spune că minim 5 ani nu am avut așa inflație mică ca in 2020.”, declară expertul.

Totodată, în luna mai 2023, prețurile medii la produsele alimentare au crescut cu 62 la sută față de anul 2020. Acest lucru înseamnă că în 2023, cu aceleași venituri, populația poate cumpăra mai puține produse alimentare decât în 2020. Scăderea de 1,4 la sută a prețurilor în două luni de vară din 2023 poate părea mică pentru a fi resimțită de populație, deoarece prețurile totuși rămân semnificativ mai mari decât în 2020, cu 59,4 la sută.

Astfel, este important să avem în vedere că efectele schimbărilor în inflație vor necesita timp pentru a se reflecta în mod semnificativ în viața cetățenilor, afirmă expertul.

Cifrele prezentate de Biroul Național de Statistică pot necesita un interval de timp considerabil pentru a fi cu adevărat resimțite în economia de zi cu zi a Moldovei.

Articole similare

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 16-18 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada de 16-18 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 9 bani. Dolarul american 17 lei și 92 de bani, cu 4 bani mai puțin. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul românesc 3 lei și 76 […]

Carburanții se scumpesc
ECONOMIE
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 15 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 95 de bani, cu 5 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 2 […]

Curs valutar: 14 Octombrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 14 Octombrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru data de 14 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 10 bani, cu 4 bani mai mult. Dolarul american 17 lei și 98 de bani, cu 8 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură