AGRO TV Moldova
Live
ADVERTORIALE

De azi, Moldova are propriul TOTEM. Premieră marca Chateau Vartely

•6 min citit•Redactor Sef

Ieri, 2 iunie, în incinta MediaCor – primul centru de producție digital-media din Republica Moldova, a avut loc lansarea celor mai noi și mai unice vinuri TOTEM de la vinăria Chateau Vartely. Care este detaliul ce le scoate în evidență, ce anume le face atît de deosebite și de ce TOTEM aflați mai jos!

De unde și până unde acest TOTEM?

Vinurile TOTEM poartă în originile sale cele trei elemente vitale: pământul, soarele și apa – asa-zisul Terroir. Dar, mai presus de acestea, poartă în ele și incontestabila lor legătură cu Omul, creatorul vinului. Aceasta înrudire (conectare) simbolică a spiritelor naturale ale locului cu pasiunea și mâna muncitoare a omului a și servit drept punct de pornire pentru conceptul vinurilor TOTEM.

„Creația vinului este parte din ADN-ul nostru, parte din istoria și cultura noastră care în timp s-a transformat într-o frumoasă și nobilă datorie națională.Inspirați fiind de această pasiune de demult și ghidați cu încredere în aceeași putere în care credeau strămoși noștri, asemeni unui stalp totemic, la Chateau Vartely continuăm să creem vinuri și acum, numindu-le simbolic ”TOTEM”, a subliniat directorul general Chateau Vartely,

Valeriu Mihăluță.

Anume așa este percepută filosofia vinurilor TOTEM – o colecție de cinci vinuri încărcate de simbolism autohton și de legenda acestor locuri. Sunt vinuri ce se desfășoară într-o armonie de arome și note cunoscute, familiare chiar, care se vor lasă ușor descifrate prin simplul fapt că ne aparțin pe deplin, nouă tuturor de pe aceste locuri.

Cunoașteți cele cinci vinuri din seria TOTEM

Vinurile Totem reprezintă particularităţi tipice soiurilor autohtone: Feteasca Regală, Fetească Neagră, Rara Neagră și Viorica, soiuri care împreună, dar și separat conturează nucleul cel mai savuros și adevărata reflecție a locului, a pământului, a tradițiilor și a dăruirii cu care omul, din tot acest spațiu mioritic, s-a dedicat viței de vie și vinului.

FETEASCA REGALĂ este un vin proaspăt cristalin și limpede, de un galben-pai strălucitor. Îl veți recunoaște pentru gustul său ușor mineral, compoziția vioaie și aciditatea plăcută. Aromele fine de flori de câmp, îmbinate cu nuanțe de caise înnobilează și mai mult experiența de consum a acestui vin de soi regal. O senzație fresh bine susținută de mineralitatea moderată ne însoțeste până la final, oferind astfel o plăcere incomparabilă.

VIORICA e un vin elegant și complex născut din struguri de soi tânăr, cu parfum local. În buchet se dezvăluie arome intense de floare de salcâm și gust armonios. Notele de pere coapte se deschid subtil creând un post-gust învăluit în delicate senzații florale și fructate.

RARA NEAGRĂ este vinul rubiniu etalează arome de fructe roșii și tonuri florale așezate pe un fond subtil pământos. Aromele sale dezvăluie note de fructe de pădure, agriș și piper alb. Este totodată un vin lejer și datorită acidităţii destul de ridicate, dar care ascunde subtil o tentă tonică și un postgust plin de personalitate.

FETEASCA NEAGRĂ – un vin special cu o textură delicată, dar în același timp intensă, datorită căreia vinul posedă un caracter complex, ce se deschide într-un buchet incredibil de viu, cu note fine de fructe de pădure. Aromele sale ușor condimentate și extractul de fructe indeajuns de generos se completează cu post-gustul catifelat și elegant.

FETEASCA NEAGRĂ ROSE are o structură complexă și cu aromele fructate. Feteasca Neagră surprinde prin felul în care adună într-un pahar ușurința estivală și complexitatea gustului.

Prin ce este unică seria de vinuri TOTEM?

Pentru prima dată în Republica Moldova toate aceste cinci vinuri din cinci soiuri autohtone s-au reunit într o gama pentru care s-a ales o etichetă cu reprezentarea unui simbol protector.

“Accesând QR code-ul de pe etichetă, fiecare consumator va putea descoperi legenda și simbolurile (pământul, soarele, apa) care au stat la baza acestei noi serii de vinuri povestite chiar de el cel mai adevărat Totem.

E ca și cum ai sta de vorbă cu un strămoș de al tău, un TOTEM vorbitor care îți povestește prietenos istoria vieții lui. Intrigant e faptul că de toată această inovație se poate bucura fiecare și poate fi accesibilă oriunde te ai afla dacă ai o sticlă cu vin Totem și un telefon mobil”. – a menționat directorul comercial al companiei, Andrian Digolean

Astfel, această serie de vinuri și-a găsit inspirația într-o altă realizare a vinăriei, „Legenda vinului Château Vartely”, o proiecție cu inovații AR (Augmented Reality), accesibilă printr-o instalație audio vizuală, aflată în sala cu baricuri a vinăriei, pe care o puteți oricând descoperi vizitând vinăria.

Vinurile TOTEM pot fi achiziționate direct de la magazinul vinăriei la adresa: Str. Eliberării, 170/B, or. Orhei, sau în Chișinău, la adresa Pușkin 4.

Iar foarte curând, vinurile din seria TOTEM vor apărea și pe rafturile din supermarketurile din oraș.

Articole similare

Magia schimbării: SmadShop transformă spațiul gol în apartament confortabil!
ADVERTORIALE
•4 min citit

Magia schimbării: SmadShop transformă spațiul gol în apartament confortabil!

În Moldova se construiește. Mult și neîntrerupt. Atât în capitală, cât și în orice centru raional. Nemaivorbind de sătenii, care lucrează câte jumate de an prin Israel sau Germania, apoi ridică case sau conace. Însă casa fără mobilă e frigiderul în care șoarecele s-a spânzurat de foame pe un fir de păianjen… Nu mai mult […]

Fermier: „Am învățat să folosim cât mai puține produse chimice, iar pe viitor sperăm să obținem certificarea ecologică a livezii”
ADVERTORIALE
•5 min citit

Fermier: „Am învățat să folosim cât mai puține produse chimice, iar pe viitor sperăm să obținem certificarea ecologică a livezii”

O livadă de migdali, plantată în 2008, este întreținută cu o cantitate tot mai redusă de produse chimice. Agricultorul Simion Cerneanu, administrator al Dumbrava Veche SRL, spune că lucrările sunt efectuate în mare parte mecanic, iar următorul obiectiv este trecerea treptată la agricultura ecologică și certificarea livezii. „Am învățat să folosim cât mai puține produse […]

EuroCreditBank susține performanța în agricultură
ADVERTORIALE
•2 min citit

EuroCreditBank susține performanța în agricultură

La cea de-a VII-a ediție a Galei Fermierilor din Republica Moldova, performanța agricultorilor și investițiile în dezvoltarea sectorului au fost recunoscute și apreciate. În calitate de partener al evenimentului, EuroCreditBank continuă să fie alături de agricultori prin soluții de finanțare adaptate necesităților acestora, inclusiv prin linii internaționale de finanțare și produse proprii ale băncii. 🌱 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură