AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

„Dacă o dată în zi mâncăm bine, mulțumim și de aceasta”

•5 min citit•Redactor Sef

Vin, se uită, gustă și se duc acasă. După ce s-au scumpit iarăși produsele alimentare, bălțenii sunt mult mai chibzuiți când merg la cumpărături. Produsele se scumpesc de la o lună la alta, iar mulți oameni sunt nevoiți să-și reducă din pofte și să se limiteze doar la unele alimente.

„Off, vă rog nu mă întrebați, nu-mi stricați dispoziția. Nici să trăiesc nu vreau. Câte 100-200 de lei. Înainte cu 100 de lei mai cumpăram ceva, astăzi cu 100 de lei la piață nu ai ce face. Și pâine mai puțin mâncăm. Dacă odată în zi mâncăm bine, mulțumim și de aceasta.”

„Strașnic! Eu nu am cumpărat nimic, din ce îmi trebuie, așa, mărunțișuri. Unul Dumnezeu știe cum, dar ne stăruim să supraviețuim. Carnea, nici nu trec pe aproape. Totul este foarte scump.”

Pensionarii spun că se limitează în toate. Și nu doar că nu cumpără de toate, dar și ceea ce cumpără, nu e de cea mai bună calitate.

„Eu nu știm cum ne vom descurca în continuare. Nu se gândesc deloc la oameni. Iată am procurat kaki, de 5 și 10 lei, nu am de 25 de lei cum ele coastă, dar am luat de acestea care practic sunt gata. Abia de le duc, ca pe niște ouă.”

Chiar și așa, oamenii noștri nu-și pierd simțul umorului.

„ – Vă permiteți să vă cumpărați tot ce doriți?

– Da, ca pensionar cu 2000 de lei, totul îmi permit.”

„Unele lucruri îmi permit, dar nu toate. Dar dacă sincer, ce nouă pensionarilor, ce tinerilor le este foarte greu. Frigul și foamea este bine, vom fi mai sănătoși. Ai intrat într-un magazin de carne, ai mirosit și deja este bine.”

Comercianții spun că în ultima vreme vânzările au scăzut foarte mult.

„Cam scump, cumpără doar câte o bucățică. O bucățică de aceia, o bucățică de altceva. Totul este scump, ei spun că îi scump.”

„Totul este scump, rău merg vânzările. Noi acum stăm, uitați-vă nimeni nu cumpără. Este foarte scump, nu își pot permite. Cumpără câte patru cinci ouă.”

„Foarte puțin, nu au oamenii bani. Și acum o să vină facturile pentru comodități, e tare greu. Înainte veneau, cumpărau, era un rând, dar acum nu, vin oamenii și cumpără puțin.”

De întrebat care-i prețul, mai întreabă lumea, de cumpărat însă, puțini se-ncumetă.

„E greu de tot, acuș e post, foarte greu merge. Din partea la bani nici numai zic nimic. Lumea vine și gustă câte o fărâmătură și spune mulțumesc. Nu au oamenii bani pentru a cumpăra.”

„Slăbuț cumpără lumea. Nu are cine cumpăra, doar bătrâni. Prețurile s-au ridicat, toți se plâng. Vânzarea este foarte slăbuță, este foarte greu. Acum oamenii doar întreabă, sărmanii bătrâni se uită cu lacrimi în ochi.”

În luna noiembrie curent, comparativ cu noiembrie 2020 au crescut prețurile cu 12,44%, inclusiv la produse alimentare cu 15,49%, mărfuri nealimentare cu 11,28% și servicii prestate populaţiei cu 9,65%.

sursa: tvn.md

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură