AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Cum alegem corect carnea de miel pentru masa de Paște

•3 min citit•Redactor Sef
Cum alegem corect carnea de miel pentru masa de Paște

Carnea de miel este simbolul mesei pascale în multe gospodării din Republica Moldova, fiind baza unor preparate tradiționale precum friptura, drobul și ciorba. Tradiția are rădăcini religioase și sociale vechi de peste 700 de ani și continuă să fie păstrată cu sfințenie de la an la an, potrivit radiohit.ro.

Alegerea corectă a cărnii este esențială pentru un preparat gustos. Specialiștii recomandă să se cumpere carne proaspătă, verificând data sacrificării, termenul de valabilitate și aspectul vizual al produsului. Carnea trebuie să fie fermă, umedă și să nu prezinte urme de oxidare, care indică degradare.

Culoarea cărnii variază în funcție de tipul mielului – cel de lapte are o nuanță roz-pal, în timp ce mielul crescut pentru Paște are o culoare roz mai intens. Carnea care prezintă tonuri cenușii sau gălbui este de evitat, fiind posibil să fi stat prea mult la raft.

Pentru drob, se folosesc în special organele, iar calitatea acestora influențează mai puțin gustul final, atâta timp cât sunt proaspete. În cazul fripturii, alegerea unui miel tânăr și fraged este esențială pentru un preparat reușit, fie că este gătit la cuptor sau la grătar.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură