AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Culturile de lavandă, afectate de secetă

•4 min citit•Redactor Sef

2020 este o mare provocare pentru economia moldovenească inclusiv pentru sectorul agricol. Pandemia și condițiile climaterice nefavorabile au diminuat din succesul afacerilor mai multor antreprenori.

Și Valeriu Ciorba din Colonița, care crește lavandă de 3 ani a avut de suferit din această cauză.

„În anul acesta, au fost un pic de precipitații in primăvară, vara nu au fost practic de loc și acum avem o secetă destul de profundă. Se simte lipsa de umiditate și la adâncime. Avem tufe de lavandă care și-au revenit din anul trecut, dar s-au dezvoltat foarte slab. Putem observa și după culoarea tufelor ca avem foarte puține, care au o culoare de verde, verde închisă”, a declarat Valeriu Ciorba, agricultor din satul Colonița, municipiul Chișinău.

„Pe această jumătate de hectar de lavandă, sunt crescute două soiuri: Alba 7 și Vis magic 10. Din cauza secetei din acest an, o mare parte din culturi au pierit. Spre exemplu, pe acest rând, urmau să crească 10 tufe sănătoase, însă dintre ele au rămas doar 3. Restul 7 urmează să fie replantate de către agricultor, în această toamnă”, a relatat reporterul AGRO TV Moldova Victor Solonari.

Recent, producătorul și-a cumpărat un tractor cu ajutorul unui credit bancar, pe care speră să-l restituie în urma comercializării din acest sezon.

„Chiar inițial în primul an de activitate, ne-am gândit foarte mult și am decis că un tractor ne-ar ajuta foarte mult. Da, sunt investiții în plus, dar există unele operațiuni care trebuie făcute la momentul potrivit și cu calitatea necesară. Apelând la serviciile din exterior, ele nu pot fi cumulate bine și cu costuri minime”, a mai spus Valeriu Ciorba.

Agricultorul speră să adune o cantitate suficientă de lavandă, astfel va reuși să-și acopere cheltuielile.

Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor în agricultură. La acest ajutor nu pot pretinde însă crescătorii de levănțică care au avut de suferit din pricina lipsei precipitațiilor.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură