AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Cultura de tuberoze: plantare bulbi, îngrijire, înmulțire

•10 min citit•Alexandru Leahu
Cultura de tuberoze: plantare bulbi, îngrijire, înmulțire

Tuberoza – Polianthes tuberosa este o floare spectaculoasă, mai ales prin parfumul ei. Cultura de tuberoze, atât plantarea bulbilor, cât și scoaterea și păstrarea lor poate pune probleme, la fel ca și îngrijirea firavei flori, scrie agrointel.ro.

Cultura de tuberoze

Când înflorește tuberoza

Tuberoza: cerințe față de sol, apă și lumină

Pregătirea terenului pentru plantarea tuberozelor

Plantarea tuberozei

Pregătirea bulbilor de tuberoză pentru plantare

Când se plantează tuberozele

Cum se plantează bulbii de tuberoze

Îngrijirea tuberozei

Îngrășăminte pentru tuberoze

Tuberoza: boli și dăunători

Când se recoltează tuberozele

Formarea bulbilor de tuberoze

Scoaterea bulbilor de tuberoză din pământ

Păstrarea bulbilor de tuberoze iarna

Tuberoza sau chiparoasa a devenit o floare emblematică pentru România începând cu anul 2020, când a devenit prima floare din România recunoscută la nivel european.

Cultura de tuberoze

Tuberoza (Polianthes tuberosa) este o floare cultivată mai ales în Ardeal, în zona Transilvaniei. Este prezentă în grădinile vechilor case săsești, iar comuna care a transformat tradiția tuberozei este Hoghilag, din județul Sibiu.

Ca și poziționare a terenului, tuberozele se cultivă pe suprafețe însorite, cu expunere mare la soare, dar și acces la surse a apă pentru udare și cu sol bine afânat și bogat în nutrienți.

Când înflorește tuberoza

Tuberoza este o plantă care înflorește din iulie până în octombrie.

Tuberoza: cerințe față de sol, apă și lumină

Tuberoza prezintă cerințe ridicate în privința solului, a apei și a luminii.

Tuberoza crește în grădini însorite și ferite de vânturi puternice, și are nevoie de umiditate. Tuberoza iubește căldura.

Peste iarnă, bulbii de tuberoza se păstrează la temperaturi de 6-8°C până la 18-20°C. Terenul ales pentru această cultură trebuie să fie permeabil și bogat în humus.

Pregătirea terenului pentru plantarea tuberozelor

Pregătirea terenului pentru plantarea tuberozelor se face toamna printr-o arătură adâncă. Se fertilizează solul cu gunoi de grajd, iar primăvara se vine și cu mraniță la mărunțirea solului sau după plantarea bulbilor, când fertilizantul natural se aplică pe sol ca un mulci.

Plantarea tuberozei

Pregătirea bulbilor de tuberoză pentru plantare

Pregătirea bulbilor de tuberoză înainte de plantare este importantă. Se elimină toți bulbii bolnavi sau care prezintă lovituri. Bulbii sănătoși se tratează cu fungicid înainte cu o zi sau două de plantare.

O practică mai veche, la care mulți producători au renunțat constă în îndepărtarea rizomului de la baza bulbului. Operația de tăiere a bulbilor cu briceagul se face cu 1-2 săptămâni înainte de plantare, după care bulbii de tuberoze se țin în încăperi călduroase (20-22°C) în vederea zvântării și calusării (vindecării) rănii. Se presupune că acest rizom dur ar împiedica pornirea rădăcinilor. Părerile sunt împărțite. Alții, dimpotrivă, susțin că rizomul conține cantități mari de substanțe nutritive ce vor fi preluate în procesul de creștere a tijelor florale.

Când se plantează tuberozele

Tuberozele se plantează direct în grădină în luna aprilie când temperaturile sunt mai ridicate. Bulbii sunt sensibili la frig și îngheață la 0 grade Celsius, iar frunzele sunt afectate imediat de brumă.

Pentru a le proteja și pentru a le crea și mai multă căldură, cultivatorii de tuberoze protejează noua cultură cu tuneluri din plastic.

Bulbii de tuberoza se pot planta și în ghivece, încă din februarie-martie, aceștia așezându-se în răsadnițe sau sere, la 18-20°C și umiditate corespunzătoare. Bulbii vor porni în vegetație, iar la sfârșitul lunii aprilie sau în mai plantele vor fi trecute în grădină.

Cum se plantează bulbii de tuberoze

Dacă bulbii au fost depozitați pe timpul iernii în încăperi mai uscate și s-au deshidratat, se recomandă introducerea lor în apă cu o zi înainte de plantare.

Înainte de a fi plantați, bulbilii se separă de bulbi prin rupere, iar rădăcinile sunt eliminate prin rupere. Nu se recomandă separarea bulbililor decât cu câteva zile înainte de plantare. Dacă operațiunea se efectuează mult mai devreme, locul de unde s-au desprins bulbilii și rădăcinile se cicatrizează. Astfel bulbii intră mai târziu în vegetație.

Bulbii de tuberoză se plantează în straturi la distanțe de 10 cm pe rând și 15 între rânduri. Bulbilii se plantează la fel, dar la distanței mai mici între ei.

Unii cultivatori pun bulbii de tuberoză pe brazde de 1,2-1,4 metri înălțime. Distanța dintre brazde este de 50 de cm și reprezintă o potecă. Distanțele de plantare între bulbi sunt de 5-20 cm între bulbi pe rând.

Adâncimea de plantare a bulbilor de tuberoze nu trebuie să fie mare. Ea pornește de la 3-4 centimetri și poate ajunge la 8, în funcție de gradul de afânare a solului și de dimensiunea bulbilor.

La plantarea bulbilor, unii cultivatori pun zeamă diluată de gunoi de păsări pe șanțul deschis pentru plantare. Bulbii nu se așază imediat, ci numai după zvântarea pământului proaspăt îngrășat, de obicei a doua zi.

Îngrijirea tuberozei

Îngrijirea tuberozei are în vedere mai ales protejarea plantelor de buruieni. Se fac trei mai lucrări de îngrijire a culturii de tuberoze:

Protejarea tuberozelor de buruieni. Se menține solul în stare afânată și se curăță buruienile prin prin plivire și săpălugire, mulcirea cu mraniță, frunze ușor descompuse sau paie tocate (se va asigura astfel mai multă căldură, apă și menținerea structurii solului)

Udarea tuberozelor este esențială. Se udă cultura regula și din abundență.

Îngrășăminte pentru tuberoze

Fertilizarea tuberozelor în vegetație prin administrarea de îngrășăminte chimice, de 1-2 ori pe lună, sub formă de soluție, în concentrație de 0,1- 0,2%, sau solidă (20-30 g/m² azotat de amoniu + 50-60 g/m² superfosfat + 30-40 g/m² sulfat de potasiu.

Tuberoza: boli și dăunători

Tuberozele sunt sensibile la boli precum mana și la dăunători precum păianjenul roșu și tripșii.

Mana la tuberoze este cea mai periculoasă boală și apare de regulă la finalul culturii. Se intervine cu fungicide.

Tuberoza are ca dăunători principali păianjenul roșu. Plantele atacate manifestă pete albicioase care cresc ca dimensiune. În timp, frunza se usucă și cade.

Afidele atacă și ele tuberozele, iar apariția lor este marcată de picăturile de miere ce se observă pe plante. Este mediul perfect pentru aparitia ciupercilor negre. Frunzele se decolorează și se deformează. Mai mult, afidele sunt purtătoare de virusi și planta poate fi compromisă complet.

Atacul de tripși la tuberoze este mai greu se observat la început. Devine vizibil când frunzele devin acoperite cu celule uscate, florile și mugurii sunt deformați și planta pare înghețată. Pe flori, dar si pe partea superioară a frunzelor și în locurile de hrănire apar puncte verzi sau negre, pete argintii sau un aspect de lovire, o adâncitură.

Când se recoltează tuberozele

Tuberoza înflorește din iulie până în octombrie. Recoltarea tuberozelor se face atunci când 2-4 flori de la baza inflorescenței sunt bine deschise, altfel există riscul ca bobocii să nu se mai deschidă.

Recoltarea florilor de tuberoză se face dimineața, când deschiderea florilor este minimă.

Florile se țin mai bine dacă apa din vază se schimbă des sau dacă se folosesc substanțe conservante precum sulfatul de magneziu, sulfatul de cupru sau aspirina – acidul acetilsalicilic.

Formarea bulbilor de tuberoze

Bulbii de tuberoze se remarcă prin dimensiunile mari – au circumferința peste 10 cm, grei și de formă ușor piriformă. Spre deosebire de gladiolă, bulbul de tuberoză care înflorește nu este înlocuit de altul relativ egal ca mărime. El este consumat de floare și locul lui rămâne liber, iar bulbișorii care se formează de jur împrejur sunt slabi calitativ, în comparație cu cei crescuți pe loturi speciale destinate producerii de bulbi de tuberoza. Deci, la tuberoză nu se poate vorbi de o producție secundară, cu bulbi de calitate, în loturile florifere, așa cum se întâmplă în cazul culturilor de gladiole.

Existența culturilor de bulbi în anul I, al II-lea și al III-lea este absolut necesară pentru realizarea bulbilor floriferi, tuberoza fiind mai pretențioasă din acest punct de vedere. În procesul de formare a noilor bulbi și bulbili, în mod obișnuit, la tuberoză, în jurul bulbului central, iau naștere de pe rizom 20-40 bulbili.

Scoaterea bulbilor de tuberoză din pământ

Bulbii de tuberoză se scot din pământ la sfârșitul toamnei. Se vor curăța bine de pământ și se vor scurta frunzele la 2-3 cm. Se aleg bulbii care care vor și plantați anul următor și care se pun la uscat fie pe parcursul iernii, fie înainte de plantare.

Păstrarea bulbilor de tuberoze iarna

Păstrarea bulbilor de tuberoze iarna se face în anumite condiții: la temperaturi de 8-10 de grade Celsius și umiditatea ridicată (70-80%).

Bulbii de flori se țin la depozitare două-trei luni la 20-22 de grade Celsius și umiditate relativă 80- 85%. În acest caz, procentul de înflorire poate ajunge la 100%.

Înflorirea plantelor în anul următor depinde foarte mult de mărimea bulbilor și de temperatura de păstrare. Mulți producători știu acest lucru și depozitează cel puțin o parte din bulbii mari în bucătării, unde, de obicei, se realizează condițiile menționate.

Creșterea bulbililor se realizează în loturi separate, în care distanțele și adâncimea se micșorează cu câțiva centimetri. Dacă se pleacă de la bulbili cu diametrul de 1-2 cm, sunt necesari aproximativ 3 ani pentru realizarea bulbilor cu un diametrul de peste 4 cm, care vor fi folosiți după aceea în culturile florifere.

Sursă: agrointel.ro.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură