AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Croația – o piață de alternativă pentru fructele moldovenești

•4 min citit•Redactor Sef

În Croația producția agricolă înregistrează 3-4% din PIB. În același timp, această țară importă mai multe produse agricole decât exportă, iar acest fapt este specific și pentru sectorul fructelor proaspete. Producția de fructe în Croația acoperă aproximativ 35 000 de hectare, ceea ce reprezintă doar 2,8% din terenurile agricole utilizate.

Deși Croația se bucură de condiții favorabile pentru agricultură, cantitatea și valoarea produselor agricole se află în continuă scădere în fiecare an, iar producția majorității fructelor nu acoperă nevoile pieței interne.

„Producția autohtonă de struguri de masă nu este suficientă pentru a asigura consumul intern. Media variază în jur de 25 000 de tone anual, în timp ce importul este de aproximativ 7000 de tone. Consumul mediu de struguri de masă în Croația este de 7,5 kg pe cap de locuitor. Moldova a exportat în anul 2020 în Croația 162 tone de struguri și 1360 tone de prune, comparativ cu 600 tone în 2019, ceea ce demonstrează interes în creștere pentru fructele moldovenești”, spune Octavian Olaru, specialist marketing Moldova Fruct.

Expertul informează că, țara are o rețea dezvoltată de piețe en-gross pentru fructe și legume. Piața din Zagreb este centrul pentru recepția și distribuția fructelor și legumelor proaspete în Croația.

O altă facilitate semnificativă pentru distribuția de fructe și legume proaspete în Croația este așa-numita Piața Verde Zagreb. Estimativ, aproximativ 2 milioane de consumatori din Croația centrală, Bosnia și Herțegovina și Slovenia, gravitează către această piață.

Fructele și legumele care nu sunt comercializate la comerțul cu ridicata sau la Piața Verde după vămuire, se îndreaptă direct către depozitele private de distribuție ale angrosiștilor. De acolo, produsele sunt distribuite către angrosiști ​​mai mici și lanțuri de supermarketuri din toată țara.

Cel mai important canal de comercializare cu amănuntul de fructe proaspete din Croația sunt totuși lanțurile de supermarketuri, care cumpără fructe proaspete de la angrosiști. Ponderea lor pe piața fructelor cu amănuntul este de peste 70%.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură