AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Creștinii ortodocși de stil vechi cinstesc Nașterea Domnului

•5 min citit•Redactor Sef

Nașterea Domnului pe stil vechi este cinstită de aproximativ 80 la sută din populația țării. Minunea este consemnată de Sfinții Luca și Matei în Evanghelie. Iisus Hristos, s-a născut în Betleem un oraș mic din Iudeea, situat la aproximativ 9 km din partea de sud a Ierusalimului. De asemenea, peștera din Betleem este menționată drept locul de naștere a lui Hristos în Evanghelia apocrifă a lui Iacov și de istoricul bisericesc din secolul al IV-lea Eusebiu din Cezareea.

Sfânta Împărăteasă Elena a zidit în secolul al 4-lea cea mai veche biserică din Ţara Sfântă în Betleem. Până astăzi, sub această monumentală biserică, se află peştera unde S-a născut Hristos. Locul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu este marcat de o stea din argint cu inscripţia „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”.

După cum spune Sfântul Grigorie Palama, unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, Nașterea lui Hristos este o taină aparte, citez: „Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş?” citat încheiat.

Jurnaliștii AGRO TV Moldova au vorbit despre această mare sărbătoare cu protoiereul mitrofor, Valeriu Gangan. Potrivit parohului bisericii „Sfântul Mare Prooroc Ilie” din satul Pelinia, raionul Drochia, primele colinde au fost cântate de îngeri.

VALERIU GANGAN, protoiereu mitrofor:

„Acest prunc plăpând vine să îmbrățișeze lumea, nu ca un împărat, dar ca un copil. Hristos vine fără cete de îngeri, vine în cel mai nevinovat și smerit chip, în chip de prunc. Primele colinde au fost cântate de îngeri. „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” Din Sfânta Scriptură aflam că Maica Domnului și bătrânul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, locuiau în Nazaret. Au fost nevoiți să meargă în Betleem pentru că trebuiau să se înscrie la recensământul organizat de Imperiul Roman. Nu găsesc adăpost și se opresc pentru odihnă într-o peșteră care slujea drept staul de oi. Este locul în care Maica Domnului Îl naște pe Mântuitorul. Iisus primește ca daruri de la cei trei magi: aur, smirnă și tamâie. Aurul ne descoperă ca Cel născut este Fiu de împărat, tămâia ca este mare preot, iar smirna că Se va jertfi pentru neamul omenesc. Hristos ne iubește atât de mult încât este gata să se jertfească și pentru un singur păcătos. Bucurați-vă de această sărbătoare slăvind și mulțumind pruncului născut Hristos”

Din cele peste 1500 de biserici ortodoxe existente în Republica Moldova, astăzi peste 1200 sărbătoresc Nașterea Domnului pe stil vechi. De asemenea, Crăciunul pe stil vechi este cinstit de creștinii ortodocși din Ierusalim, Rusia, Ucraina, Belarus, Serbia, Georgia, Kazahstan, Macedonia de Nord, Muntenegru, Egipt, Etiopia și Liban.

Nașterea Domnului pe stil vechi, este cinstită și de călugării de pe Muntele Athos din Grecia. Mănăstirile de la Athos sunt gardienii celor mai vechi tradiții ortodoxe, iar calendarul iulian este o parte integrantă a acestei moșteniri spirituale.

Etichete:#tradiții

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură