Agronom de specialitate, Vladimir Curteanu din Căușeni, declară că a cumpărat plante exotice pentru a experimenta. După doi ani de testare, afirmă cu certitudine că clima în Moldova a devenit mai blândă, iar în curând citricele care sunt importate din țările exotice vor putea fi cultivate și la noi, relatează studio-l.online.
A cumpărat câțiva puieți de la piață, iar peste doi ani s-a ales cu flori și primele roade. După curmale au înflorit și rodiile. Spune că are 10 ani de când crește fructe exotice în grădină, iar de atunci a tot plantat tot felul de minunății.
Potrivit agronomului, este necesară doar ambiția și plăcerea pentru a realiza astfel de lucruri.
Vladimir Curteanu, agronom, r. Căușenu: ,,Se poate. Principalul e să ai entuziasm, să ai o plăcere, o atracție să faci așa lucru. Și mulți din prieteni, cunoscuți, tot îi încurajez. Luați, plantați, faceți. Toți se tem.’’
Totodată, bărbatul adaugă că de vină sunt schimbările climatice, iar moldovenii nu ar trebui să fie reticenți la plantarea acestor copaci și arbuști fructiferi, asta pentru că temperaturile nu mai sunt ca altădată.
Agronomul explică că în ultimul deceniu temperaturile sunt tot mai toride, iar plantele care puteau fi zărite doar în țările exotice vor crește în curând și la noi.
Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]
O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]
Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]