Guvernul a aprobat crearea unei noi autorități de implementare a politicilor în domeniul îmbunătățiri funciare.
Agenția va fi înființată prin transformarea Fondului de Dezvoltare Durabilă din Moldova, cu preluarea funcțiilor de la Agenția „Apele Moldovei” și Agenția Relații Funciare și Cadastru. Atribuțiile de bază ale noii Agenţii includ gestionarea domeniului conservării, ameliorării și sporirii fertilităţii solurilor.
„Instituția va fi în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Acesteia îi va reveni responsabilitatea să implementeze politicile în domeniul îmbunătățiri funciare și să realizeze proiectele de investiții în sistemele centralizate de irigare”, a menționat Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
Până în prezent, în Republica Moldova nu există o autoritate unică administrativă centrală cu responsabilități clare de implementare a politicilor în domeniul îmbunătățiri funciare.
Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]
O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]
Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]