AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Cotațiile la grâu au crescut după atacurile Rusiei în regiunea Dunării

•3 min citit•Redactor Sef
Cotațiile la grâu au crescut după atacurile Rusiei în regiunea Dunării

Cotaţiile la grâu au urcat miercuri, îndreptându-se spre a doua zi de creştere consecutivă, după ce Rusia a atacat din nou cu drone regiunea Odessa, din sudul Ucrainei, unde aparate kamikaze fără pilot Shahed, de fabricaţie iraniană, au lovit infrastructura dedicată producţiei şi transferului de produse destinate exportului şi au avariat silozuri de grâne, scrie agerpres.ro.

Totodată, dronele ruse au vizat şi regiunile Dunării, unde s-a produs un incendiu la o instalaţie de stocare a grânelor. Este cel mai recent atac asupra căilor navigabile vitale pentru ca exporturile Ucrainei să ajungă pe pieţe, în condiţiile în care porturile de la Marea Neagră sunt închise.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut miercuri cu 0,6%, chiar dacă recoltele mari ale unor producători majori, inclusiv Rusia, au pus presiune pe piaţă anul acesta, preţurile fiind cu 20% mai scăzute faţă de decembrie 2022.

Transportul fluvial devine din ce în ce mai important pentru exporturile de cereale ucrainene. Din porturile ucrainene la Dunăre plecau circa un sfert din exporturile de cereale înainte de retragerea Rusiei, luna trecută, din acordul mediat de ONU pentru exportul cerealelor via Marea Neagră. Ulterior porturile au devenit principala rută de export, cerealele fiind trimise pe barje în portul românesc la Marea Neagră Constanţa, pentru a pleca mai departe.

Conform unui raport al firmei de consultanţă UkrAgroConsult, peste 60% exporturile de cereale ucrainene se realizează pe Dunăre, restul fiind pe calea ferată sau cu camioane.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură