AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Costul alimentării unui tractor a crescut de la 300 la 1.000 de euro

•4 min citit•Furculiță Viorel
Costul alimentării unui tractor a crescut de la 300 la 1.000 de euro

Costul alimentării unui tractor mediu a crescut de la 300 de euro la 1.000 de euro, arată o analiză realizată în fermele din Spania. Majorări similare resimt și agricultorii din celelalte state UE, relatează Agrointel.ro

Fermierii spanioli cred că singurul motiv care explică prețul exorbitant al motorinei este specula cu combustibili de care sunt responsabili distribuitorii de carburanți. În aceste condiții, costul alimentării unui tractor mediu a sărit la 1.000 de euro, față de 300 de euro, anul trecut.

Secretarul general al organizației fermierilor UPA Málaga, Francisco Moscoso, a explicat că prețul motorinei agricole a ajuns în prezent la maxime istorice, depășind 1,40 euro/litru, în ciuda faptului că prețul unui baril de petrol Brent la data de referință a scăzut la 95 euro. O situație nejustificată având în vedere luna martie, atunci când prețul barilului de petrol Brent era de 106 euro, iar cel al motorinei de 1,18 euro/litru.

„Singura explicație plauzibilă este speculația extremă și lipsa totală de scrupule a companiilor petroliere cu sediul în țara noastră. Creșterea inflației de care suferim este cauzată de atitudinea fără scrupule a acestui „lobby”, concentrat practic în trei companii cu capacități de procesare în Spania, care nu au o problema să lase sectoarele strategice ale țării, precum complexul agroindustrial, la limita supraviețuirii”, susține Moscoso.

Creșterea masivă a prețului motorinei din ultimele luni, și mai ales după invazia rusă în Ucraina, pune în pericol sectorul agricol și zootehnic din regiunea spaniolă Malaga, amenințând în special fermele mici de familie.

„Umplerea rezervorului unui tractor mediu a trecut de la 300 de euro, anul trecut, la 1.000 de euro, în funcție de capacitate”, a afirmat secretarul general al UPA Malaga.

Din acest motiv, Francisco Moscoso solicită guvernului de la Madrid să ia măsuri pentru a stopa creșterea prețurilor la carburanți prin stabilirea unor limite maxime și diferențierea acestora pe criterii sociale și sectoare profesionale.

„Considerăm că sunt necesare inițiative legislative pentru a preveni aceste abuzuri de speculă extremă, pentru că, după toate indiciile, am putea fi afectați de un cartel al marilor proprietari de rafinării, care se înțeleg pentru a crește prețul motorinei. În plus, solicităm declanșarea unei anchete pentru a verifica dacă sunt efectuate practici anticoncurențiale”, a conchis Francis Moscoso.

Articole similare

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei
AGRICULTURĂ
•3 min citit

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei

A început campania de repopulare cu pește a lacurilor din Chișinău. Până la sfârșitul săptămânii, în lacul din parcul „La Izvor” urmează să fie eliberate 1,5 tone de pește. Primăria își propune ca, până la sfârșitul primăverii, cantitatea totală de pește introdusă în lacurile din capitală să ajungă la 3,5 tone. ION CEBAN, primarul capitalei: […]

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene

Ungaria este dispusă să permită tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său către Europa de Vest. Anunțul a fost făcut de premierul ungar, Peter Magyar, după o solicitare adresată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit lui Magyar, transportul cerealelor prin Ungaria nu ar trebui să întâmpine obstacole, dacă mărfurile […]

Premii pentru inovații în agricultură
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Premii pentru inovații în agricultură

Expoziția Moldagrotech 2026 a reunit producători și distribuitori de tehnică agricolă, echipamente și tehnologii moderne pentru sectorul agroindustrial. Duminică, în ultima zi a evenimentului, au fost desemnați câștigătorii concursului „Noutatea anului”. La competiție au participat zece companii, cu 19 mostre de produse și echipamente destinate agriculturii. În cadrul concursului „Noutatea anului”, produsele și echipamentele au […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură