AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Consultări la nivel înalt pentru deblocarea alegerilor din Găgăuzia

•3 min citit•Redactor Sef
Consultări la nivel înalt pentru deblocarea alegerilor din Găgăuzia

Autoritățile centrale caută soluții pentru depășirea blocajului privind organizarea alegerilor în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. Procesul electoral din autonomia găgăuză rămâne blocat, iar autoritățile de la Chișinău încearcă să identifice soluții urgente. În acest context, președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au avut consultări cu primarii din regiune și membrii Adunării Populare a Găgăuziei.

În cadrul discuțiilor, oficialii au subliniat că organizarea unor alegeri libere și corecte este o prioritate, insistând asupra respectării legislației și a transparenței procesului electoral. Totodată, s-a accentuat că atât instituțiile centrale, cât și cele regionale trebuie să asigure condițiile necesare pentru ca cetățenii să-și exprime liber votul. În urma întrevederilor, participanții au convenit asupra creării unui grup de lucru comun, care va include reprezentanți ai autorităților centrale, ai Adunării Populare și ai administrației locale.

Acesta va avea misiunea de a identifica soluții concrete și de a facilita organizarea alegerilor în cel mai scurt timp posibil.

UTA Găgăuzia a rămas fără conducere după ce bașcana Evghenia Guțul a fost condamnată în primă instanță la 7 ani de închisoare în luna august 2025. Ulterior, pe 26 decembrie 2025, și președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, a primit o sentință de 12 ani de detenție, însă acesta a fugit în regiunea transnistreană.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură