AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Concursul ”Polobocul de Aur 2023” și-a desemnat câștigătorii

•5 min citit•Redactor Sef

Concursul „Polobocul de Aur 2023”, organizat de Camera de Comerț și Industrie, și-a desemnat câștigătorii. Evenimentul de premiere a avut loc în cadrul ”Zilei Naționale a Vinului”. Regiunile participante, ale căror mostre de vin au fost apreciate înalt de către membii juriului, au fost: Ialoveni, Criuleni, Căușeni, Ungheni, Găgăuzia și Călărași. Premiul mare pentru câștigători a fost un butoi de 100 de litri.

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, pentru a pune în valoare tradiția producerii vinului de casă calitativ, instituția îndeamnă gospodarii să prezinte rodul muncii și măiestriei lor – vinul, la concursul „Polobocul de Aur”, încă din anul 2002. Vinul este apreciat de către degustători profesioniști, iar cei mai iscusiți producători ai vinului artizanal sunt premiați.

SERHIU HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie:”Ne bucurăm să fim astăzi alături de dumneavoastră. Să scoatem în evidență micii noștri producători, țăranii noștri care prin sudoarea lor creează această licoare care trece peste hotare cu imaginea țării noastre. Vreau să le mulțumesc tuturor țăranilor noștri care produc acest vin de casă, care îndrăznesc să participe la acest concurs pe parcurs la 20 de ani, având peste 9.500 de probe și având peste 250 de învingători. Sperăm ca, an de an, această tendință să crească, iar vinul nostru de casă să fie din ce în ce mai bun.”

Prezent la eveniment, viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarat că tradiția de a produce vin este în sângele fiecărui moldovean. Din acest motiv, fiecare gospodar are posibilitatea de a-și transforma pasiunea într-o afacere profitabilă.

VLADIMIR BOLEA, viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: ”Sunt onorat să fiu astăzi la acest concurs. Felicitări oamenilor care s-au gândit să facă un astfel de concurs. Eu sunt din Carabetovca, din sudul Republicii Moldova. Un sat în care tradiția producerii vinului de casă este în sângele fiecărui cetățean. Ca atare, acest concurs este un concurs despre gospodari, pentru că în sate, bărbații, după ce se face vinul, se întâlnesc unul cu altul, merg prin beciuri unul la altul și alături, tradițional, sunt nuci, brânză de oi, niște murături, o bucățică de carne. Asta este tot pachetul tradițional care face parte din pachetul de degustare a vinurilor la gospodari, în beciurile la fiecare dintre ei. Am ferma convingere că cei care au participat și s-au înscris vor continua, mulți dintre ei, mai ales cei care au ajuns învingători. Vor continua tradiția lor de a produce și vor prinde gustul acestei victorii și vor deveni ulterior mici producători autorizați.”

La etapa I-a a celei de-a XXI-a ediții a concursului pentru cel mai bun vin de casă „Polobocul de Aur” au participat peste 450 de persoane fizice care au prezentat probe ale vinurilor produse în condiții casnice. Pentru degustarea republicană au fost prezentate 127 probe, selectate în cadrul degustărilor regionale.

Pe parcursul a celor 20 de ediții ale concursului ”Polobocul de Aur” au fost prezentate aproximativ 9.500 de mostre de vin, dintre care peste 200 au devenit învingătoare.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură