AGRO TV Moldova
Live
METEO

Codul galben de caniculă se menține până pe 7 august

•3 min citit•Redactor Sef
Codul galben de caniculă se menține până pe 7 august

Meteorologii au emis Cod galben de caniculă pentru nordul țării, unde temperaturile maxime vor ajunge la 36°C. Pentru centrul și sudul Republicii Moldova a fost emis Cod portocaliu de caniculă, iar valorile termice vor urca până la 36–38°C.

Pentru ziua de vineri, 7 august, meteorologii prognozează vreme caniculară pe întreg teritoriul țării, dar și precipitații de scurtă durată în unele zone ale țării.

În nordul țării, temperaturile maxime vor atinge 34 de grade Celsius, iar cele minime vor coborî până la 20 de grade. Sunt prognozate, izolat, precipitații sunt posibile ploi de scurtă durată.

În centrul țării, maximele vor ajunge la 35 de grade Celsius, iar noaptea temperaturile vor coborî până la 24 de grade.

În sudul țării, mercurul din termometre va urca până la 37 de grade Celsius, iar minimele vor fi de 24 de grade. Vântul va sufla din est, cu viteze de până la 9 kilometri pe oră, iar izolat vor cădea precipitații.

Articole similare

Ploi slabe în toată țara
METEO
•2 min citit

Ploi slabe în toată țara

Pentru perioada 17-19 octombrie, meteorologii anunță ploi slabe și cer înnourat în toată țara. Vântul va sufla de la slab la moderat. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 13°C, iar valorile minime vor fi de 5°C. Vântul va sufla din direcția nord-vest, cu o viteză de până la 18 km/h. În zona […]

Cer variabil în toată țara
METEO
•2 min citit

Cer variabil în toată țara

Pentru ziua de 16 octombrie, meteorologii anunță cer variabil în toată țara. Vântul va sufla moderat fără precipitații. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 13°C, iar valorile minime vor fi de 4°C. Vântul va sufla din direcția nord-vest, cu o viteză de până la 18 km/h. În zona centrală a țării, temperaturile vor […]

Vremea se răcește în toată țara
METEO
•2 min citit

Vremea se răcește în toată țara

Pentru ziua de 15 octombrie, meteorologii anunță cer variabil în toată țara. Vântul va sufla moderat fără precipitații. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 13°C, iar valorile minime vor fi de 4°C. Vântul va sufla din direcția nord-vest, cu o viteză de până la 18 km/h. În zona centrală a țării, temperaturile vor […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură