AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Circa 60 de soiuri de struguri vor fi eligibili pentru subvenționare

•3 min citit•Redactor Sef

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a întocmit o listă de circa 60 de soiuri de struguri, atât pentru masă, cât și pentru vin, care vor fi eligibili subvenționării investițiilor din Fondul național de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural. Un ordin în acest sens a fost emis de Minister și publicat Monitorul Oficial, scrie moldpres.md.

Potrivit ordinului, în lista soiurilor de struguri pentru masă eligibili pentru subvenționare au fost incluse 20 de specii de viță de vie, printre care Arcadia, Cardinal, Codreanca, Alb de Suruceni, Ialovenschii ustoicivîi, Kișmiș moldovenesc, Moldova, Victoria etc.

În lista de struguri pentru vin cu bobul alb și bobul negru au fost incluse 37 de soiuri de viță de vie cum ar fi: Alb de Onițcani, Chardonnary, Cabernet blanc, Feteasca albă, Fetească regală, Muscat alb, Pinot gris, Pinot blanc, Sauvignon blanc, Tămâioasa românească, Traminer rose, Viorica, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Merlot, Malbec, Negru de Căușeni, Pinot noir, Rară neagră, Saperavi ș.a.

Propunerea întocmirii unei liste de soiuri de struguri eligibili subvenționării din Fondul național de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural a parvenit în adresa Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare de la Oficiul Național al Viei și Vinului, se mai precizează în ordinul emis de MAIA.

Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural este gestionat de Agenţia de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, care are drept misiune de a asigura derularea corectă şi legală în susținerea producătorilor agricoli, controlul utilizării fondurilor alocate beneficiarilor, participarea la elaborarea direcțiilor supuse subvenționării, monitorizarea continuă a respectării criteriilor de eligibilitate şi a condițiilor contractuale de acordare a ajutorului financiar nerambursabil de către beneficiarii de subvenții.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură