AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Cetățenii sunt îndemnați să renunțe la arderea anvelopelor în noaptea de Paște

•3 min citit•Redactor Sef

Cetățenii sunt îndemnați să renunțe la arderea anvelopelor în noaptea de Paște. Recomandarea vine din partea Agenției de Mediu. Potrivit instituției, acest lucru va permite protejarea atât a sănătății oamenilor, cât și a mediului înconjurător.

Agenția de Mediu a precizat că, în procesul arderii anvelopelor în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen și hidrocarburi aromatice policiclice, iar în funcție de caracteristica și direcția vântului, aceste substanțe pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 de km.

De asemenea, potrivit instituției, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanți ce au cauzat prejudicii, se sancționează cu amendă de la 1.200 la 1.800 lei, aplicată persoanei fizice. În același timp, persoanele juridice riscă o amendă de la 10 până la 15 mii de lei cu o posibilă privarea a dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

Începând cu data de 23 martie 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate. Conform acestuia, cetățenii care dețin anvelope uzate sunt obligați să nu le arunce la întâmplare sau să le ardă, ci trebuie să le returneze operatorilor economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, care au obligația de a le prelua gratuit de la cetățeni.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură