AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Cel mai mare porc din România a fost sacrificat / FOTO

•3 min citit•Furculiță Viorel

Cel mai mare porc din România a fost sacrificat pentru masa de Crăciun, la Craiova. Marcel, pe numele său, avea peste doi ani și a ajuns să cântărească aproximativ 700 de kilograme.

Din măsurătorile făcute, se arată că avea 220 de centimetri circumferință piept și 210 centimetri lungime. A fost hrănit numai cu cereale, porumb, grâu, floarea soarelui și orz.

Proprietarul porcului a declarat că a fost o plăcere să crească asemenea animal și se merită. Nu a mai avut niciodată un porc la fel de mare ca acesta, dar în fiecare an animalele pe care le creștea, ajungeau la 400-450 de kg.

”Din măsurători e clar că este cel mai mare din țară. Îl vom împărți cu familia și cu vecinii,” a spus Dobre Ștefan, stăpânul lui Marcel.

Proprietarul intenționează ca pentru următorul Crăciun, să crească un porc și mai mare, care să depășească o tonă.

Tradițional, bărbații sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiția cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i și păcatul uciderii porcului.

De obicei, femeile nu participă la sacrificare, rolul lor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură