AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Ce recoltă de cereale estimează Germania?

•4 min citit•Mihaela Rudenco
Ce recoltă de cereale estimează Germania?

Asociația Fermierilor Germani estimează că recoltă de cereale a Germaniei se va ridica anul acesta la aproximativ 41,2 milioane de tone, cu mult sub media din perioada 2015 până în 2020 (44,2 milioane de tone) și, de asemenea, cu 3 la sută sub rezultatul anului precedent (42,3 milioane de tone), scrie agroexpert.md.

„Ne așteptăm la o recoltă sub medie, cu diferențe regionale mari. În unele zone, seceta prelungită și căldura din ultimele zile au cauzat pagube semnificative culturilor, astfel încât recoltele așteptate sunt din nou sub media pe termen lung”, a declarat președintele Asociației Fermierilor Germani, Joachim Rukwied, informează portalul agrarheute.com

Nu s-a schimbat aproape nimic în zona de cultivare a cerealelor din Germania față de anul precedent, dar proporțiile culturilor s-au schimbat. Suprafața cultivată cu grâu de primăvară se estimează că este cu aproape trei sferturi mai mare (+ 73,5%) față de anul precedent. Suprafața cu orz de primăvară este estimată să fie cu o cincime mai mare (+ 20,3%), până la 358.500 de hectare.

Pe de altă parte, schimbările sunt mai reduse în ceea ce privește celelalte soiuri de cereale de vară: se estimează că în 2022, ovăzul este cultivat pe o suprafață de 168.400 de hectare (-4,9% față de anul precedent), iar porumbul pe o suprafață de 441.200 hectare (+2,4%). Cu o suprafață de 2,88 milioane de hectare, grâul de toamnă rămâne cel mai important tip de cereală cultivată în Germania, după care urmează orzul de iarnă, cu 1,22 milioane de hectare.

Spre deosebire de cerealele de iarnă, culturile de primăvară au suferit mai mult din cauza temperaturilor răcoroase. Pe lângă porumb, condițiile meteo au afectat și sfecla de zahăr și, în unele cazuri, cartofii. Din păcate, anul acesta s-au consemnat mai puține ploi decât de obicei, astfel că rezervele de apă din sol sunt mult prea reduse.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură