AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Ce cred oamenii de la țară despre războiul din Ucraina

•6 min citit•Furculiță Viorel

Viorel Furculiță, reporter Agro TV Moldova: „În dimineața zilei de 24 februarie, la ordinul președintelui Vladimir Putin, armata rusă a atacat țara vecină Ucraina. După 76 de ani de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în care au murit milioane de oameni, nimeni nu se gândea că o asemenea tragedie ar putea să se repete.”

„Asta e dezastru, chiar dacă am slujit în armata sovietică, dar mie nu îmi place așa ceva. Nu am crezut niciodată că putem ajunge la așa ceva, asta e strașnic ce se face acolo.”

„Tare rău, nu e bine asta.

Cine e implicat acolo?

Rușii, ei sunt vinovați, altcineva nu e vinovat nimeni.”

„Cum înțelegeți ceea ce se întâmplă acum în Ucraina?

Putin și-a ieșit din minți.”

„Asta toți cunosc că este inuman, pentru asta trebuie să poarte răspundere conducerea Rusiei, pentru acest atac asupra populației și obiectelor.”

Vladimir Putin justifică invazia militară rusă în Ucraina drept o „eliberare de naziști” a țării vecine și un ajutor pentru rușii care trăiesc acolo.

De fapt, analiștii politici spun că astfel Rusia împiedică Ucraina să adere la NATO și UE.

Nicolae Negru, analist politic: „Ucraina este un stat independent și suveran, conducerea ei a fost aleasă în urma unor alegeri libere și democratice. Și pretențiile Rusiei că ar trebui demilitarizată și denațificată Ucraina, desigur că sunt nu doar nejustificate, dar absurde pur și simplu, e un pretext fals ceea ce spune Rusia.”

Autoritățile ucrainene au declarat că o parte din trupele ruse au intrat în Ucraina prin Belarus.

Totodată, liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunțat că a trimis trupe speciale în Ucraina, pentru a lupta de partea Rusiei.

„Cine este implicat în acest război de agresiune, în afară de Federația Rusă? Bielorușii, cecenii care au dus o mulțime de ani război cu Rusia și acum ei vor să arate că sunt frați cu Federația Rusă.”

„Eu știu că aliați și co-participanți la acest atac este Belarusul, doar de pe teritoriul lor decolează avioanele militare, tehnica lor care trece în Ucraina și fac incursiuni militare.”

Vladimir Putin a amenințat cu arme nucleare, după ce SUA, UE, Canada și Marea Britanie au decis sancționarea Rusiei prin deconectarea de la SWIFT și blocarea fondurilor în USD și EURO ale băncii centrale a Rusiei, iar SUA și aliații au decis să trimită armament în Ucraina.

Nicolae Negru, analist politic:„Dacă mai folosește și arma nucleară, e o nenorocire de proporție planetară. Poate avea de suferit nu numai ucrainenii, nu numai Europa, dar toată lumea. Nu se știe unde va merge norul radioactiv, ceea ce vor să explodeze rușii în cazul de față, s-au ceea ce vrea să pună în aplicare Putin.

Între timp, liderii mondiali îndeamnă la negocieri, pentru a pune capăt războiului, pe cale pașnică și în mod diplomatic, așa cum ar fi cel mai bine pentru toată lumea.

„Cum credeți că se va termina acest război?

Eu mă gândesc la Dumnezeu poate se va termina ca lumea. Nu mai vreau să fie război, sunt nepoți și copii care vor să crească, să vadă libertatea și să crească în sânul lor.”

„Îmi pare că asta nici nu se va termina, vedeți că el deja ne sperie cu arme nucleare, toată lumea stă îngrijorată și nici nu poate dormi noaptea. Asta înseamnă că s-a terminat viața pe pământ.”

„Totul depinde din interiorul Rusiei, poporul trebuie să ia decizii.”

„În toată ziua mă rog lui Dumnezeu. Doamne! Doamne! Liniștește-i, nu mai pot, mă doare sufletul, nu am minute să nu mă gândesc la asta. Nu trebuie la nimeni, liniștește-i Doamne.”

Viorel Furculiță, reporter Agro TV Moldova: „În concluzie, putem spune că cetățenii noștri sunt speriați, fiindcă nimeni nu cunoaște când se va termina acest război și cum ne-ar putea afecta pe noi și întreaga omenire. Să ne rugăm pentru pace, fiindcă de asta avem nevoie acum, mai mult ca niciodată.”

Articole similare

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate
EXTERNE
•4 min citit

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate

Cel puțin două persoane au murit în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice la Istanbul. Străzile și locuințele au fost inundate, mașinile au rămas blocate în apă, iar sute de oameni au fost salvați de echipele de intervenție. Autoritățile au suspendat cursurile în școli și au îndemnat populația să evite deplasările neesențiale. Ploile […]

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva
EXTERNE
•4 min citit

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva

Este sărbătoare mare și peste Prut. Aproape 200 de mii de pelerini au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul este o tradiție în preajma zilei în care este sărbătorită sfânta, considerată ocrotitoare a Moldovei. Presa română scrie că pelerinajul din acest an este cel mai […]

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia
EXTERNE
•3 min citit

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia

Cultura și tradițiile Republicii Moldova au ajuns pe zidurile unui muzeu în aer liber din Italia. O pictură murală dedicată horei moldovenești a fost inaugurată în localitatea Aielli, din regiunea Abruzzo. Lucrarea a fost realizată de artistul moldovean Radu Dumbrava și promovează identitatea culturală națională peste hotare. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Italia, pictura a […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură