AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Catastrofă ecologică la Edineț

•6 min citit•Redactor Sef

Catastrofă ecologică la Edineț. Deja de două săptămâni, tone de pește mort plutesc pe suprafața lacului „Moldovenesc” din oraș.

Vinovați de situația creată s-ar face întreprinderea municipală „Apă-Canal Edineț” care a evacuat în lac tone de apă reziduală.

Autoritățile locale resping acuzațiile și spun că totul este o calomnie pentru a-i determina să evacueze din contul lor toată apa din bazin, relatează nordnews.md.

Ruslan Pânzaru a gestionat cele 17 hectare de bazin acvatic mai bine de zece ani. A renunțat la afacere după ce a înregistrat pierderi colosale din cauza pieirii masive a peștilor. Bărbatul acuză oficialii de incompetență.

„Periodic ei o scurg aici, când au o problemă, când nu lucrează, evacuează aici. Din oraș, toate canalizările au scurgerea aici. Eu m-am adresat la Ecologie, la Poliție, la Procuratură, la Primărie și mi-a venit răspuns precum că în apă nu este nimic și totul este perfect.”

Locuitorii din apropierea iazului spun că apa emană un miros greu de suportat. Potrivit lor, și unii vecini iresponsabili aruncă deșeurile în iaz.

„Să vă spun cinstit, de pe malul iazului oamenii aruncă murdărie în iaz. Într-adevăr, este miros urât. El trebuie îngrijit, trebuie ceva să facă. El nu are scurgere normală și știm foarte bine că dacă nu are această scurgere, apa se bâhlește.”

„Era iazul curat și era pește. Lumea prindea pește, dar acum, cred că murdăria vine de la stațiile de epurare.”

„Eu am discutat și cu lucrătorii de la stația de stocare care trebuie să pompeze în orașul Cupcini toată această canalizare. Ei mi-au spus că nu au dispus de investiții de pe timpul Uniunii Sovietice.”

„Dau drumul de prin oraș, de pe la spital. Înainte mai evacuau toată murdăria, dar acum o lasă să se scurgă încoace. Se duce prin iaz, se duce la Prut, de acolo îl pompează înapoi în oraș.”

Muncitorii de la stația de pompare afirmă că zece ani în urmă, când au fost schimbate rețelele de canalizare, ei au fost nevoiți să evacueze apa menajeră în lac. Acum, iazul nu are un sistem de scurgere, de aceea apa a căpătat un miros greu.

„Noi când am schimbat rețelele, nu am pompat o săptămână și am revărsat totul în iaz. Nu aveam altă soluție. Nu o să iau în buzunar. El pere că apa se bâhlește, el nu dintr-o dată. Dacă avem vreo avarie, trebuie să ne înțelegem cu ecologia și ei ne permit 12 ore să evacuăm apa, conform legii”, relatează Tudor Bradu.

În soluționarea problemei, au promis să intervină responsabilii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului .

„Beneficiar este domnul Ruslan Pînzaru, el l-a luat în gestiune, el duce răspunderea în fața legii și de tot ce e legat de arenda bazinului acvatic. El este dator să facă toate investigațiile. Primăria este gestionară, presupunem, atunci ea trebuie să se ducă să preleveze probe și să vadă care e problema. – Dumneavoastră puteți să vă autosesizați. – Pentru ce, că este persoană fizică acolo sau ce este acolo?”

Edilul de la Edineț susține că apa reziduală din oraș nu ajunge în lac, ci la stația de epurare din Cupcini. Iar aceste acuzații sunt doar o schemă a asociației piscicole din Edineț, pentru a obliga primăria să curețe lacul.

„Ei vor intenționat ca noi să pompăm apa din lac pentru a înnoi oxigenul în apă, că lor le trebuie pentru rețea. Acesta este de desuptul. Ei întorc lucrurile invers, precum că apa e murdară. Iazul nu este al lor, este al primăriei. Ei vor să evacuăm toată apa, dar dacă facem așa, ea se va duce spre Alexandreni și nu e prea bine”, spune Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineț.

Reprezentanții asociației piscicole nu au răspuns la telefon pentru a comenta situația. Peștii morți încă nu au fost scoși din lac, iar duhoarea continuă să incomodeze locuitorii.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură