AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Când vor primi fermierii motorina de la români?

•3 min citit•Redactor Sef

Procedura de evaluare a solicitărilor motorinei din sprijinul umanitar acordat de România, a fost finalizată, anunță Ministerul Agriculturii.

Astfel, au fost înregistrate în jur de 3.500 de cereri de la circa 3.400 de fermieri.

Cele mai multe au fost depuse de producătorii din raioanele Cahul, Comrat, Căușeni, Orhei, Ștefan-Vodă.

Conform datelor preliminare, agricultorii au declarat că anul trecut, au fost distruse de secetă aproximativ 475 de mii de hectare, cele mai multe fiind terenurile cu porumb – peste 49 la sută, floarea-soarelui – 45%, iar celelalte – cu soia, sfeclă de zahăr și mazăre.

Până în prezent, Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură a examinat 98 la sută din dosarele recepționate. Pentru neîntrunirea criteriilor de eligibilitate, șapte au fost respinse.

Mărimea ajutorului pentru un hectar arabil afectat se calculează în baza cantității totale de motorină disponibilă, raportată la suprafața ce întrunește condițiile corespunzătoare.

Astfel, potrivit calculelor, cuantumul mediu cantitativ per hectar ar constitui 18 litri.

Perioada de distribuire a combustibilului va fi anunțată suplimentar.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură