AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Când vom gusta struguri proaspeți, autohtoni

•4 min citit•Furculiță Viorel

Iurie Bivol, din satul Bardar, Ialoveni, a reușit să-și transforme pasiunea pentru agricultură într-o afacere – cultivă struguri ecologici în sere.

„Necesitatea cultivării strugurilor în seră a venit de la problemele create în substratul solului, salinizarea solului. Am făcut probă, am văzut că plantele rezistă și rodesc în așa condiții. Fiind un exportator mare de fructe din Republica Moldova, am convenit la această cultură, deoarece strugurii îi putem vinde,” afirmă Iurie Bivol, agricultor.

Investițiile în vinuri sunt asemeni celor în artă, dar au și un grad de risc precum jocurile la bursă. Suma necesară pentru plantarea unui hectar ajunge la zeci de mii de euro, iar profitul vine abia peste 5-6 ani.

„Chiar dacă avem problema realizării producției pe piața internă, încărcăm în tir și exportăm în Europa. Anul trecut, am exportat mixuri cu prune, struguri cu prune, s-au vândut la un preț bun, și în Federația Rusă am exportat.”

Chiar dacă strugurii din sere se vând timpuriu și la un preț mai mare, calculând cheltuielile, veniturile sunt ca pentru cei crescuți în câmp deschis.

„În sere, vița de vie iese timpuriu, la un preț mai mare. În schimb, utilajele de protecție sunt costisitoare. Când calculăm sinecostul și venitul la kilogram pe produs, sunt cam pe același cântar cu aceea din câmp. Acolo sunt investiții mai mici, dar în sere sunt mai mari, amortizarea investițiilor tot se reflectă asupra prețului.”

Prin supermarketuri, găsim adesea struguri din import. Iurie Bivol afirmă că aceștia nu sunt o concurență pentru producția autohtonă.

„Ei se vând în cantități foarte mici și nu văd o concurență a strugurilor de import cu ai noștri din seră. Noi ieșim cu vânzarea strugurilor din seră la 30-40 de lei, iar la acel de import numai transportul costă atâta.”

În luna iulie, vom putea mânca struguri de producție autohtonă.

„Primii struguri vor apărea la prima decadă a lunii iulie, așa aproximativ. Dar depinde de condițiile climaterice, de lumina soarelui, atunci începem recoltarea. Recoltarea durează în jur de 20 de zile, o facem eșalonat, adunăm strugurii care primii s-au copt,” menționează Iurie Bivol, agricultor.

Vița de vie este cultivată în Republica Moldova, atât pentru consum, cât și pentru vin, țara noastră fiind recunoscută pentru vinurile deosebite.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură