AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Când nu-l au, îl vor, când este, nu le mai trebuie…

•4 min citit•Furculiță Viorel

În Republica Moldova, imunizarea populației a început în luna martie, la un an după înregistrarea primului caz de infectare cu noul Coronavirus. Chiar dacă pandemia a făcut multe victime, moldovenii încă au păreri împărțite referitor la necesitatea vaccinării.

„Sunt pro, trebuie să ne protejăm având grijă de noi și de urmașii noștri. Consider că e tot aceeași vaccină ca și cele normale incluse.”

„Da, sunt de acord, trebuie toată lumea să se vaccineze, fiindcă asta este scăparea noastră. Este un exemplu: Anglia și alte țări care s-au vaccinat până la 100 % și deja au scăpat de pandemie.”

„Sincer, nu știu, trebuie să mă gândesc, să văd ce spun alții, care sunt părerile, și atunci voi decide.”

„Eu, de exemplu, nu vreau să mă vaccinez, asta depinde de sănătatea fiecărui om și cum reacționează organismul, dar în cazul meu, la recomandarea medicului, nu mă voi vaccina, doar dacă va fi obligatoriu.”

„Personal sunt contra, trebuie să fie totul benevol.

– De ce sunteți contra, care sunt argumentele?

– Eu am alergie la orice injecție.”

Între timp, țara noastră a primit mai multe tipuri de vaccin, ca ajutor umanitar de la partenerii externi. Până acum, Moldova a recepționat ser Pfizer, AstraZeneca, Sputnik V, precum și vaccinul chinez CoronaVac. Și la acest capitol, moldovenii au păreri împărțite.

„Probabil cu AstraZeneca aș face-o. M-am informat din mai multe surse și cred că acesta este cel mai accesibil pe teritoriul României și al Republicii Moldova. Dar sunt studentă în România și aș putea să-l fac acolo, asta e mai la îndemână.”

„Din gama Pfizer sau AstraZeneca. Din cele citite pe internet, am constatat faptul că ele au o rată mai mare de protejare, să spunem așa.”

„Cred că cu AstraZeneca, da, da.”

„Pfizer sau Sputnik V, cred că, la moment, sunt cele mai bune, în comparație cu AstraZeneca.”

„Nu are importanță pentru mine tipul vaccinului, eu consider că vaccinul, dacă a fost aprobat de comisia internațională, el deja este bun. Și dacă a ajuns în țara noastră, desigur că este OK.”

De când a început pandemia, am tot așteptat vaccinul, iar acum, când avem, și nu doar unul, mulți încă stau la gânduri.

Responsabilii din domeniul ocrotirii sănătății spun că una din cauzele refuzului sunt zvonurile false, lansate adesea și de către unii politicieni populiști.

Așa că, aveți grijă cu cine stați de vorbă și cui dați crezare.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură