AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Bulgaria iese din acordul ”celor 5” necerând interzicerea importurilor de grâu din Ucraina

•3 min citit•Redactor Sef
Bulgaria iese din acordul ”celor 5” necerând interzicerea importurilor de grâu din Ucraina

Bulgaria a renunțat să ceară interzicerea importurilor de grâu din Ucraina, dar în schimb insistă ca până la finalul anului să fie aplicată interdicția la semințe de floarea-soarelui, ulei de gătit nerafinat și lapte praf, din țara aflată în război, transmite agrointel.ro

Autoritățile de la Sofia au spus că se caută un echilibru în lanțul agroalimentar și favorizarea produselor autohtone. Pe de altă parte, alte state europene vor prelungirea interdicțiilor la import pentru Ucraina începând cu 16 septembrie.

Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei din Bulgaria, Kiril Vatev, a transmis joi – 24 august, că țara sa a renunţat la solicitarea privind interzicerea importurilor de grâu din Ucraina, potrivit agenției Novinite şi BTA, preluate de Agerpres.

Până la actualizarea poziției Bulgariei, această țară făcea parte din acordul ”celor 5” state (România, Ungaria, Polonia, Bulgaria și Slovacia) care au solicitat restricții pentru importul de cereale și plante oleaginoase din Ucraina.

Bulgaria a informat Comisia Europeană că insistă să se aplice până la finalul anului interdicţia asupra importurilor de seminţe de floarea-soarelui, ulei de gătit nerafinat şi lapte praf din Ucraina. Ministrul bulgar al Agriculturii a explicat că obiectivul este de a căuta un echilibru în lanţul agroalimentar şi de a favoriza produsele din Bulgaria în defavoarea celor importate.

Oficialul bulgar a mai subliniat că alte state membre UE, care au negociat de mai mult timp cu Comisia Europeană, şi-au asigurat sume importante pentru proiecte de infrastructură, și a dat exemplu Polonia, care a primit un miliard de euro.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură