AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Braconieri piscicoli, prinși în flagrant

•3 min citit•Redactor Sef

Amenzile nu-i mai sperie pe braconieri. Inspectorii pentru Protecţia Mediului efectuează sistematic razii, pentru a scoate la iveală neregulile comise de pescarii neautorizați.

De această dată, șapte bărbaţi s-au ales cu procese-verbale pentru vânat piscicol ilicit.

Astfel, două persoane care pescuiau cu undițele în râul Nistru fără permis au fost amendate cu câte 600 de lei.

Altele patru, care prindeau pește lângă Vadul-lui-Vodă, folosind scule nelegale, au fost sancționaţi cu amenzi de la 500 până la 600 de lei.

În acelaşi timp, la 23 ianuarie, în fâșia de protecție a fluviului Nistru, în extravilanul satului Ustia, raionul Dubăsari a fost depistat un individ care avea armă pneumatică cu săgeată destinată înțepării peștelui. Acesta a fost amendat cu 600 de lei.

În total, au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 4 000 de lei, iar prejudiciile cauzate mediului constituie peste 8 000 de lei .

Inspectorii au confiscat toate uneltele interzise pentru pescuit.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură