În cadrul emisiunii „Actualitatea la Raport” de la AGRO TV MOLDOVA, au fost prezentate concluziile și rezultatele obținute în urma Congresului Mondial al Viei și Vinului, desfășurat la Chișinău în perioada 16–20 iunie. Evenimentul a reunit circa 500 de experți internaționali și a oferit un cadru amplu pentru dezbaterea celor mai stringente probleme și tendințe din industria vitivinicolă globală.
ANDRIAN DIGOLEAN, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al R. Moldova:
,,Prevenirea și combaterea unei boli foarte periculoase și foarte răspândite pentru vița-de-vie și anume boala fitoplasmatică Flavesans-Dore. Au fost aprobate noi reglementări pentru băuturile spirtoase de origine vitivinicolă. La fel a fost actualizat standardul internațional de etichetare a produselor vitivinicole. Un alt lucru pe care l-aș menționa, este că a fost aprobat o nouă formă de punctaj pentru concursurile internaționale și, nu în ultimul rând, au fost elaborate, din câte cunosc, modele moderne de ghid pentru a preveni și a combate consumul excesiv de vinuri.”
Totodată, s-a discutat despre necesitatea unor abordări moderne în promovarea unui consum responsabil al vinului, prin instrumente educaționale și ghiduri internaționale.
MAXIM CATARANCIUC, vicedirector Oficiul Național al Viei și Vinului:
,,Spre exemplu, am văzut lucrări foarte interesante la intersecția între masivele mari de date, sau ,,Big Data”, și tehnologiile precum inteligență artificială. Și am văzut cel puțin 10 lucrări, probabil, care au atins direct sau indirect aceste domenii. Tot odată, am observat cum oamenii de știință, din diferite colțuri ale lumii, reușesc să vină cu soluții foarte exacte pentru domeniul vinificației și viticulturii, Și reușesc deja la un interval destul de scurt de timp să dea rezultate pozitive cu impact mai puțin negativ pentru acele afaceri. Sigur că am avut și multe lucrări și în domenii economic dar, și în alte domenii.”
Cercetările prezentate au vizat optimizarea proceselor tehnologice, reducerea impactului ecologic și creșterea eficienței economice a afacerilor din domeniu. Congresul Mondial al Viei și Vinului a oferit și tinerilor specialiști din Republica Moldova o platformă valoroasă de afirmare, aceștia fiind încurajați să participe cu lucrări și idei inovatoare. Evenimentul de la Chișinău a reconfirmat rolul Moldovei ca un jucător important în sectorul vitivinicol la nivel european și internațional.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]
O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]
Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]