AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

AVERTISMENT! După pandemie vine criza

•3 min citit•Redactor Sef
AVERTISMENT! După pandemie vine criza

Producţia economică mondială va depăşi anul viitor pentru prima dată 100.000 de miliarde de dolari, iar China va avea nevoie de ceva mai mult timp decât se credea pentru a depăşi Statele Unite ca economie numărul 1, potrivit unui raport publicat pe 26 decembrie, scrie Mediafax.ro.

Compania britanică de consultanţă Cebr spune că China va deveni prima economie mondială în 2030, cu doi ani mai târziu decât se preconiza în raportul World Economic League Table de anul trecut, relatează

India pare că va depăşi Franţa anul viitor şi apoi Marea Britanie în 2023 pentru a şasea economie din lume, a precizat Cebr.

„Problema importantă pentru anii 2020 este modul în care economiile mondiale fac faţă inflaţiei, care a ajuns acum la 6,8% în SUA. Sperăm că o ajustare va aduce sub control elementele netransitorii. Dacă nu, atunci lumea va trebui să se pregătească pentru o recesiune în 2023 sau 2024″ a declarat vicepreşedintele Cebr, Douglas McWilliams.

Raportul a arătat că Germania este pe cale să depăşească Japonia în ceea ce priveşte producţia economică în 2033. Rusia ar putea deveni o economie de Top 10 până în 2036, iar Indonezia pare să fie pe drumul cel bun pentru locul nouă în 2034.

Articole similare

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate
EXTERNE
•4 min citit

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate

Cel puțin două persoane au murit în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice la Istanbul. Străzile și locuințele au fost inundate, mașinile au rămas blocate în apă, iar sute de oameni au fost salvați de echipele de intervenție. Autoritățile au suspendat cursurile în școli și au îndemnat populația să evite deplasările neesențiale. Ploile […]

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva
EXTERNE
•4 min citit

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva

Este sărbătoare mare și peste Prut. Aproape 200 de mii de pelerini au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul este o tradiție în preajma zilei în care este sărbătorită sfânta, considerată ocrotitoare a Moldovei. Presa română scrie că pelerinajul din acest an este cel mai […]

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia
EXTERNE
•3 min citit

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia

Cultura și tradițiile Republicii Moldova au ajuns pe zidurile unui muzeu în aer liber din Italia. O pictură murală dedicată horei moldovenești a fost inaugurată în localitatea Aielli, din regiunea Abruzzo. Lucrarea a fost realizată de artistul moldovean Radu Dumbrava și promovează identitatea culturală națională peste hotare. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Italia, pictura a […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură