
AVEM TOT MAI PUȚINE PĂDURI ȘI APE, ȘI TOT MAI MULTE GUNOAIE
Sortarea deșeurilor este o problemă globală. Iar Datele Biroului Național de Statistică arată că, anual, moldovenii aruncă aproape patru milioane de tone de gunoi, jumătate din care provine de la întreprinderi. Și nimeni nu cunoaște volumul exact al deșeurilor toxice în Moldova. Din ediția acestei emisiuni, aflați ce reprezintă sortarea și reciclarea deșeurilor, cum au loc acestea, dar și de ce agricultorii trebuie să recicleze corect ambalajele produselor fitosanitare. Emisiunea este finanțată de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului “Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova” realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation.
Articole similare


Recomandări practice pentru o recoltă calitativă de castraveți și ardei gras
Sezonul legumelor proaspete este în plină desfășurare, iar agricultorii din întreaga țară muncesc din zori până-n seară pentru a obține o recoltă bogată și de calitate, potrivită pentru consumatori. În acest context, Iurie BEGAL, specialist principal în legumicultură al companiei „Vadalex-Agro”, împreună cu legumicultorii din satul Vărzărești, raionul Nisporeni, au oferit mai multe sfaturi practice […]

Lucrările în vița-de-vie în timpul înfloritului – Mituri și Recomandări
Perioada de înflorire a viței-de-vie reprezintă o etapă sensibilă ba chiar delicată în dezvoltarea plantei. Îngrijirea corespunzătoare în această fază joacă un rol important în obținerea unei recolte de calitate. Totuși, din teama de a efectua lucrări incorecte în plantație și de a compromite recolta, în rândul viticultorilor s-au răspândit diverse informații greșite, ajunse aproape […]






