AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Avem lemne mai ieftine, dar nu-i transport

•6 min citit•Redactor Sef

Avem lemne, nu și transport. Mai mulți locuitori din nordul Republicii Moldova, care au solicitat lemne de foc mai ieftine, așa și nu le-au primit. Se întâmplă din cauza condițiilor meteo care îngreunează procesul de aprovizionare.

Deși la ocoalele silvice sunt suficiente stocuri de masă lemnoasă, acestea nu pot fi scoase din pădure, decât cu autovehicule de mare tonaj, serviciile cărora costă scump, relatează Nord News.

Oleg Rotaru, primar, com. Pepeni: „Condițiile climaterice la moment nu ne permit să scoatem lemnul și chiar este foarte greu. Procesul de scoatere a lemnului din pădure, de încărcare, de transportare în comună, pe urmă repartizarea populației este unul anevoios pentru orice primar, sunt niște costuri care trebuie asumate de populație pentru că noi nu avem posibilitatea de a le acoperi.”

Unii locuitori din comuna Pepeni, raionul Sîngerei, încă așteaptă lemne de foc.

Oleg Rotaru, primar, com. Pepeni: „Sunt peste 450 de familii care au solicitat să procure lemn. 60 de persoane au beneficiat de lemn la prima etapă, câte 2 metri steri de lemn. La a doua etapă avem deja 115 familii care au beneficiat câte 3 metri steri.”

Dacă prețul de piață pentru un metru ster de lemn este de 2000 de lei, locuitorii din raionul Sîngerei pot cumpăra lemne direct de la Agenția „Moldsilva” cu 756 lei pentru un metru ster de lemn tare și 378 lei pentru lemn moale. Prețul unui metru ster de lemn împreună cu transportarea acestuia la domiciliu ajunge la 1300 de lei.

Eugenia Vulpe, locuitoare, com. Pepeni: „Eram cu vecinii și fiecare a zis că scrie, mă duc și eu să scriu. Băiatul a spus, mama, da nu m-ai luăm vreo mașină? Eu mă duc la primărie, dacă ne-a da, o să iau. Și m-am dus la primărie, am scris, am plătit, dai bani acolo și mi-au zis să aștept o săptămână, după care mi-au adus lemnul acasă. Sunt mulțumită. Ei Doamne, mi-au adus lemnul la poartă și să nu fiu mulțumită?”

Oamenii spun că lemnele ard bine și că sunt mulțumiți de preț, care, oricum este mai mic decât cel de piață.

Ana Guțanu, locuitoare, com. Pepeni: „Le-au adus de la primărie și suntem foarte mulțumiți că le-au vândut cu un preț mai mic decât cel propus de agenții economici. La piață am luat doi metri steri de lemn despicat cu 1500 lei – putred.”

Stepanida Ciumac, locuitoare, com. Pepeni: „Poștărița a fost și mi-a spus că au adus lemne pentru cei învârstă. Eu am scris cerere, ea a dus-o la primărie și m-i s-a spus că vor fi câte doi metri steri de lemn. Eu am fost mulțumită și de aceasta.”

În timp ce unii oameni se încălzesc cu lemne la preț redus, alți gospodari încă sunt în așteptare.

Ion Iopotenco, locuitor, com. Pepeni: „Când o să mă anunțe că este lemn tare atunci o să mă duc să-l iau. Ridic o pensie de 1300 de lei, îmi ajunge exact pentru un metru ster de lemn.”

Elena Botnarenco, locuitoare, com. Pepeni: „Așteptăm, degrabă, dar am auzit de la vecini că s-au adus lemne și ne-am dus și noi am plătit 3000 de lei, să avem cu ce ne încălzi. De la primărie clar că-i mai ieftin decât la piață. Acolo am plătit 1500 de lei.”

Și locuitorii orașului Sîngerei așteaptă să primească lemne la un preț mai mic.

Arcadie Covaliov, primar, or. Sângerei: „Aproape 260 de oameni au primit deja câte trei metri steri de lemn. Mai sunt înregistrați de urgență aproape 150 de oameni, dar în total sunt peste 400 de solicitări.”

Datele statistice arată că în Republica Moldova, doar 11 la sută din teritoriu este împădurit, iar anual, cererea cetățenilor, care pe timp de iarnă încălzesc locuințele cu combustibili solizi, ajunge la aproximativ un milion de metri steri.

La începutul lunii octombrie 2022, Guvernul României a aprobat acordarea unui ajutor Republicii Moldova de 200 000 de metri steri de lemn. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, masa lemnoasă urmează să ajungă în țara noastră săptămâna viitoare.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură